Circa 80 de biciclişti au luat startul, sâmbătă seară, din faţa magazinului Crişul Shopping Center, într-o tură de 18 kilometri pe direcţia Săldăbagiu de Munte, Paleu, cu retur în Piaţa Unirii.

Biciclişti de toate vârstele au înfruntat vreme de aproape două ore pantele din afara oraşului, pedalând de Ziua Pământului pentru un mediu mai curat şi un stil de viaţă mai sănătos.

"Vrem să le atragem atenţia orădenilor că se poate trăi sănătos şi se poate renunţa la circulatul cu maşina mai mult decât aceste două ore, cât durează această acţiune", a declarat preşedintele Asociaţiei ProBiker, Sebastian Miklo.

"Mai sunt multe de făcut"

Potrivit orădeanului, municipalitatea a făcut paşi importanţi în amenajarea de piste pentru biciclete, dar mai are încă mult de îmbunătăţit, iar orădenii mai au de lucrat la mentalitate.

"Nu putem spune că nu s-a făcut nimic. În Oradea se poate circula foarte bine pe pista de pe malul Peţei sau pe cea spre Sântandrei, dar mai sunt încă multe de făcut. Pistele din oraş nu sunt legate între ele şi sunt folosite de oricine, de pietoni, de cărucioare, de maşini, numai de biciclişti nu. Încearcă să circuli pe Sovata sau pe Horea şi o să vezi că e dezastru", a spus Miklo.

Acţiune spontană

Participanţii la acţiunea de sâmbătă s-au organizat spontan, ca la o plimbare de weekend, şi nu au solicitat poliţiei autorizaţie.

Biciliştii sunt revoltaţi că la solicitarea lor pentru autorizarea unei noi acţiuni Critical Mass programată pentru 22 aprilie, Comisia tehnică pentru circulaţie din cadrul Primăriei a refuzat să autorizeze evenimentul. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere s-au opus pe considerentul că la precedentele ediţii Critical Mass au participat şi copiii sub 14 ani.