Campiona României la baschet masculin, formaţia orădeană CSM CSU Oradea îl readuce pe jucătorul Uros Lučić. "Cele două părţi vor semna un acord cu valabilitate pentru tot restul sezonului competiţional 2016/17", se arată pe site-ul clubului orădean.

Astfel, Uros se reîntoarce la Oradea, venind de la MZT Skopje Aerodrom, formaţie alături de care a început actuala stagiune şi pentru care a jucat în EuroCup şi Liga Adriatică.

"Înalt de 2.07 metri, Lučić este jucător de poziţia 4. El poate fi utilizat şi la poziţia 5. Originar din Belgrad, Uros se întoarce în România, acolo unde a mai avut două experienţe, una dintre ele consemnată în sezonul 2015/16, alături de CSM CSU Oradea, cu care a devenit campion al României. Avea să fie cel de-al 6-lea titlu de campion naţional din cariera sârbului, el având trei astfel de trofee în Slovenia şi două în FYROM", se mai arată pe site-ul clubului CSM.

De menţionat că pe parcursul sezonului 2015-2016, în cadrul căruia a câştigat Liga Naţională şi a disputat finala Cupei României, Lučić a avut 39 meciuri în campionat şi 6 în cupă cu medii statistice de 9.9 puncte, 3.6 recuperări, 1.2 pase decisive şi 0.4 intercepţii cu 1.1 posesii pierdute pentru 9.4 la eficienţă în 22:21 minute pe meci. De asemenea, Uros a avut procentaje de 49% la aruncările de două puncte, 41% la trei puncte şi 76% la linia de pedeapsă.

După cum mai notează www.csmoradea.ro, Lučić a avut medii de 10.3 puncte, 3.0 recuperări, 2.3 pase decisive şi 1.7 posesii pierdute pentru 10.7 la eficienţă în 22:32 minute pe partidă în EuroCup, competiţie în care a bifat trei prezenţe. El a avut procentaje de 63% la aruncările de trei puncte, 43% la două puncte şi 80% la linia de pedeapsă.

În actuala ediţie a Ligii Adriatice, Lučić a jucat opt meciuri. El a avut medii de 7.8 puncte, 2.5 recuperări, 0.8 pase decisive şi 0.4 capace cu 2.4 posesii pierdute pentru 2.3 la eficienţă în 24 minute pe partidă.