Echipa naţională de baschet U20 masculin a României a venit joi la Oradea, unde intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru participarea la Campionatul European - Divizia B, ediţia 2017, eveniment care va fi găzduit de municipiul de pe Crişul Repede, în perioada 14-23 iulie. Tinerii tricolori sunt în competiţie cu alte 20 echipe naţionale.

Formaţia antrenată de Tudor Costescu s-a reunit la începutul lunii iunie şi are în componenţă şi doi jucători de la CSM Oradea. Este vorba despre Bogdan Nicolescu şi Sebastian Ionescu.

Lotul complet este format  din următorii jucători: Emanuel Cate, Bogdan Popa, Rares Uta, Bogdan Nicolescu, Tudor Gheorghe, Nandor Kuti, Ionuţ Berceanu, Georges Darwiche, Andrei Iliescu, Amedeo Casale, Luca Paraschiv, Victor Petrache, Mihnea Andrei, Sebastian Ionescu, Tamas Boloni, Radu Virna, Camil Berculescu Rovinaru, Daniel Mainea, Andrei Mureşan, David Engi Rosenfeld, Anton Diaconescu, Andrei Calenic şi Lucas Tohătan.

Cel din urmă s-a alăturat între timp naţionalei U18 masculin. De asemenea, antrenorul a renunţat pe parcurs şi la alţi jucători, urmând să definitiveze lotul de 12 cu care va aborda turneul final.

Staff-ul tehnic îi mai cuprinde pe Ionuţ Bâscoveanu şi Alex Ziguli, ambii antrenori asistenţi.

Echipa masculină U20 a României a participat la două stagii centralizate de pregătire la Bucureşti. La capătul fiecăruia, tricolorii au disputat jocuri de verificare în compania unor echipe de aceeaşi categorie de vârstă.

Astfel, în perioada premergătoare turneului de la Oradea, reprezentativa U20 masculin a României a susţinut patru jocuri de pregătire. Este vorba despre două confruntări cu Ungaria şi altele două cu Macedonia. Atât în disputele cu Ungaria, cât şi cele cu Macedonia, tinerii baschetbalişti tricolori şi-au împărţit victoriile. Astfel, în duelurile cu maghiarii, au pierdut mai întâi, cu scorul de 75-83, iar mai apoi s-au impus cu 75-66. Cu Macedonia, prima dată au pierdut, cu 65-76, iar apoi şi-au adjudecat victoria, cu 85-66.

De notat că atât Macedonia, cât şi Ungaria fac parte din Divizia B şi vor participa la turneul de la Oradea. Mai mult, Macedonia face parte chiar din Grupa C, fiind adversar al României în prima fază a competiţiei. Celelalte echipe din grupa României sunt Georgia, Malta şi Albania.

La finalul grupei, primele două clasate se vor califica pentru sferturile de finală ale competiţiei. Locurile 3 şi 4 vor continua în cadrul grupei valorice 9-16, iar ultima clasată va fi repartizată în grupa valorică 17-21.

Pregătirile pentru Campionatul European U20 masculin - Divizia B continuă pentru echipa României de acum la Oradea. Tricolorii au ajuns pe malul Crişului Repede în cursul zilei de joi, urmând ca luni şi marţi, cu începere de la ora 18:30, să dispute două jocuri de verificare în compania echipei naţionale similare a Portugaliei.