Formaţia de minivolei a ACS Super Volei 2017 Oradea a ocupat locul IV la turneul final al Campionatului Naţional, care s-a desfăşurat la Craiova în ultimele zile ale lunii mai.

Găzduită de Craiova a treia oară în ultimii trei ani, ultima fază a Campionatului Naţional feminin de minivolei a reunit cele mai bune echipe din ţară la această categorie de vârstă, printre care s-a numărat şi echipa orădeană pregătită de antrenorul Marius Drăgan. 

Formaţia bihoreană a disputat cinci partide, din care a obţinut două victorii şi a suferit trei înfrângeri. Meciul de debut a adus pentru tinerele voleibaliste orădene o victorie cu scorul de 3-1 în faţa celor de la CSM Bucureşti. După care a urmat un eşec, 0-3, cu Dinamo Bucureşti. În meciul al treilea, orădencele s-au impus din nou, scor 3-1 cu ACS Skyline Iaşi.

A venit însă înfrângerea din jocul al patrulea, scor 0-3 cu CSV Craiova, iar elevele antrenorului Marius Drăgan au ajuns să dispute finala mică, în compania celor de la CS Victoria Nădlac. Cum şi acest joc a fost pierdut, cu 1-3, formaţia bihoreană a terminat competiţie pe locul IV.

„Obiectivul propus la începerea turneului a fost câştigarea unei medalii, pentru că lotul avut anul acesta ne dădea şanse reale la îndeplinirea acestui lucru. Vom aborda noul sezon, 2023-2024, cu mai multă dorinţă şi încredere în forţele proprii, pentru că avem o generaţie talentată şi ne dorim o medalie. Vreau să mulţumesc însă acum fetelor şi părinţilor pentru susţinerea logistică şi materială, fiind mereu lângă echipă”, a declarat, la finele turneului, antrenorul echipei ACS Super Volei 20217 Oradea, Marius Drăgan.

Lotul echipei orădene deplasat la Craiova le-a cuprins pe: L. Presecan, A. Seres, I.  Teorean, A. Marc, C. Bumbu, A. Berindea, G. Berindea, I. Ailisoaie, I. Brege, C. Sabău şi A. Cozac.

Dintre aceste fete, trei au primit însă premii speciale, la final de turneu. Este vorba despre: L. Presecan, A. Seres şi I. Teorean.

„Obiectivul nostru a fost câştigarea unei medalii, dar nu am reuşit din păcate acest lucru, asta ambiţionându-ne şi mai mult pentru campionatul următor, unde sunt convinsă că vom reuşi să obţinem un rezultat mult mai bun. Locul IV obţinut este totuşi o performanţă foarte mare pentru micuţele noastre voleibaliste, fiind un rezultat bun în urma multor ani de muncă”, a transmis, printr-un comunicat, președinta ACS Super Volei 2017 Oradea, Lucia Daniela Drăgan. 

„Vreau să mai precizez că această categorie de minivolei este cea mai grea, începându-se de la o vârstă fragedă, iar datorită acestui fapt este cu atât mai mult de apreciat munca antrenorului, care a lucrat cu ele de mici, punându-le mingea în mână şi învăţându-le jocul de volei, dar şi a fetiţelor, care au fost receptive, muncitoare şi devotate acestui sport. Sunt foarte mândră de ei şi sunt sigură că pe viitor vor obţine rezultate mult mai bune. Încă o dată le mulţumesc părinţilor şi îi felicit că au fost alături de echipă”, a mai precizat președinta ACS Super Volei Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!