În cel de-al cincilea turneu al Campionatului Naţional de polo feminin U15, organizat la Otopeni, jucătoarele de la Crişul Oradea au avut evoluţii foarte bune, învingând echipele Triumf şi Dinamo Bucureşti cu scorul de 15-9, respectiv 16-3.

În meciul final au întâlnit campioana CSS1 Bucureşti, unde fetele conduse de Dorin Sava au jucat de la egal la egal, reuşind un meci foarte frumos, însă au pierdut în ultimul minut, cu scorul de 12-14. 

Ca urmare, tinerele poloiste orădene ale clubului Crişul au intrat în posesia medaliilor de argint, devenind vicecampioane naţionale.

După cum transmite conducerea clubului orădean, povestea a început acum trei ani cu campania de selecţie în urma căreia s-a putut forma o echipă de copile, care ulterior au fost legitimate la clubul orădean.

„Anul trecut am pornit o strategie de dezvoltare a poloului feminin şi am înscris această echipă în campionat, deşi ne-am aşteptat ca rezultatele să nu fie cele mai bune, tocmai vârstei prea mici a fetelor. După un an de zile aceeaşi echipă a reuşit să obţină medalia de argint, deşi avem doar o sportivă de categorie în lot, celelalte fiind mai mici ca vârstă. Sperăm ca acest progres să fie o constantă pe viitor, iar dintre aceste fete să ajungă cât mai multe în echipa de senioare a oraşului şi în loturile naţionale", a precizat directorul Pető Dalma Csilla.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!