La doar doi ani de la înfiinţare, echipa orădeană de handbal feminin CSU CSM se află în impas, având în prezent situaţia incertă, după ce conducerea Clubului Sportiv Municipal a luat decizia de a-şi retrage total sprijinul acordat până în luna mai a acestui an, printr-un protocol de colaborare.

Formaţia orădeană a participat în cele două sezoane de la înfiinţare în Campionatul Naţional - Divizia A. Dacă în primul an obiectivul a fost acela de a închega o echipă, locul 10 fiind cel ocupat la final, în cel de-al doilea sezon saltul a fost unul spectaculos, CSU CSM terminând ediţia pe locul al V-lea.

E de menţionat însă că în cea de-a doua parte a campionatului ediţiei 2016-2017, orădencele au devenit un adversar incomod pentru toate formaţiile din seria de vest, chiar şi pentru echipa care a promovat în Liga Naţională, CSM Slatina, aceasta având mari probleme în disputa de la Oradea.

În pofida acestor rezultate şi a acestei ascensiuni, cumulate cu publicul orădean, care a venit în număr tot mai mare la meciurile de handbal feminin, conducerea clubului CSM a anunţat în această lună că renunţă la susţinerea acordată handbalului feminin.

E de menţionat totuşi că această susţinere nu a fost una consistentă, cifrându-se la  mai puţin de 20.000 lei pe lună.

Din păcate însă, această decizie a dus însă la instalarea unei stări de nesiguranţă şi incertitudine, atât jucătoarele cât şi antrenorii neştiind dacă activitatea va fi sau nu continuată şi nici în ce condiţii.

"După doar doi ani în care oraşul nostru a câştigat încrederea jucătoarelor din ţară, mai multe handbaliste exprimându-şi dorinţa de a evolua pentru Oradea, aşteptarea îndelungată la care au fost supuse le-au determinat să se reorinteze spre alte echipe. Astfel, unul dintre puţinele sporturi de echipă din România în care încă contăm, singurul sport care încă ne dă cea mai bună jucătoare a lumii, este ignorat în Bihor, iar viitorul lui pe plan local pare destul de sumbru în această situaţie. Dacă alte oraşe cu echipe de prima ligă asigură bugete de 1 milion de euro, echipa din Oradea ar fi avut nevoie de un buget de 70.000 de euro pentru un an întreg în Divizia A, însă n-a fost nici o şansă", a declarat Doina Ardelean, antrenoarea echipei bihorene.

Pentru continuarea activităţii formaţiei orădene de handbal feminin, se impune acum găsirea rapidă a unor susţinători, sponsori sau autorităţi locale, însă timpul este principalul duşman, majoritatea echipelor având deja loturile definitivate. Jocurile noii ediţii de campionat vor începe la jumătatea lunii viitoare. Totuşi, antrenori şi jucătoarele care au mai rămas la formaţia orădeană, mai aşteaptă o salvare.