După un maraton de nouă zile, Superliga Naţională de şah, desfăşurată în premieră la Oradea, s-a încheiat joi la Hotelul Continental, unde a avut loc şi festivitatea de premiere, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale. Între alții au participat primarul Florin Birta şi Ligia Oală, directorul Cancelariei Prefecturii Bihor.

Competiţia, care a reunit la start şapte echipe de fete şi zece de băieţi, a fost dominată de reprezentanţii clubului bucureştean CSU ASE Superbet, care au terminat pe primul loc, devenind campioni naţionali, atât la feminin cât şi la masculin.

La feminin, bucureştencele le-au devansat pe podium pe Arnia Chess IT şi Politehnica Iaşi.

În schimb, la masculin, CSU ASE Superbet Bucureşti a terminat pe primul loc, lăsând în urmă pe Vados Arad (echipă pentru care a jucat Diter Nisipeanu) şi Politehnica Iaşi, situate, în această ordine, pe locurile II şi III.

De notat că acest eveniment, organizat de Federaţia Română de Şah, a reunit cei mai valoroşi jucători ai sportului minţii din ţară şi străinătate, printre aceştia numărându-se: Dieter Nisipeanu, Bogdan Deac, Mircea Pârligras, Vladislav Nevednichy, Szabo Gergely, Vlad Jianu, Lucian Miron – la masculin, respectiv, Irina Bulmaga, Corina Peptan, Raluca Zgîrcea – la feminin. La eveniment au fost prezenți mai mulţi mari maeştri din alte ţări, precum Ungaria, Ucraina, Franţa, Georgia, India, Turcia şi Rusia. 

Managerul evenimentului a fost  orădeanul Dan Raţ, cunoscut maestru FIDE. 

În cadrul discursului de la festvitatea de premiere, primarul Florin Birta a precizat că, alături de omul de afaceri orădean Dan Cartiş, va studia posibilitatea alcătuirii unei echipe competitive de şah şi în Oradea.

Pe lângă premiile acordate laureaţilor competiţiei, o distincţie specială a primit-o şi arbitrul orădean Ioan Fleisz, aflat la ultima delegare în şahul profesionist, unde a activat zeci de ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!