Echipele de beach-volley feminin senioare ale clubului CSU Oradea au avut acces pentru al doilea an consecutiv în careul de aşi al Cupei României, competiţie care s-a disputat în acest an la Sibiu, în perioada 7-10 iulie.

Tandemurile formate din Roxana Haidu - Cătălina Bosuioc şi Mădălina Pura - Giulia Blaj au fost la un meci distanţă de finala mare. Ambele echipe au pierdut la limită, 1-2, accesul în ultimul act, după jocuri extrem de disputate.

Cele două echipe s-au întâlnit în finala mică, din nou, după Arad Open, unde câştig de cauză a avut perechea formată din studentele originare din Ştei, Mădălina Pura - Giulia Blaj. La Sibiu, cele două jucătoare au trebuit să se recunoască învinse însă, perechea Roxana Haidu - Cătălina Bosuioc reuşind, astfel, să-şi revanşa, cu scorul de 2-0 pe seturi. 

Următoarea participare pentru echipele de beach-volley antrenate de Mariana Szabo-Alexi va fi la Fun Arad Open, competiţie ce se va derula în perioada 29-31 iulie. Acest turneu va fi ultimul înaintea participării la Campionatul Naţional Brizo, competiţie rezervată senioarelor şi care va fi găzduită în acest an de baza sportivă de lângă lacul Aroneanu din Iaşi. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!