Reprezentanţii organizaţiilor de protecţia mediului au declanşat miercuri acţiunea L.O.V.E., acronim al devizei "Lăsaţi Oradea Verde!", ocazie cu care i-au dat un ultimatum primarului Ilie Bolojan.

Ecologiştii i-au dat şefului executivului local un răgaz până la 15 iunie 2011 pentru extinderea spaţiilor verzi din municipiu la 5 milioane de metri pătraţi, deci câte 20 de metri pătraţi pentru fiecare locuitor al oraşului, ceea ce ar reprezenta 500 din cele aproximativ 11.500 de hectare ale Oradiei.

Totodată ei au cerut ca până la 15 martie, anul viitor, să se realizeze balanţa verde a Oradiei, reprezentând raportul între cantitatea de noxe şi suspensii produse la nivelul oraşului şi producţia de oxigen şi consumul de gaze al arborilor şi plantelor.

La fel, verzii au cerut stoparea defrişărilor din oraş şi activarea "de îndată" a Comisiei pentru tăieri, defrişări şi toaletări de pe lângă Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei, organism care să fie format cel puţin în proporţie de 25% din membri ai ONG-urilor de mediu, şi organizarea de "dezbateri publice reale" pentru proiecte de investiţii majore ale municipalităţii, cum ar fi reabilitarea Pieţei Unirii, realizarea cării de acces între Piaţa 22 Decembrie şi şoseaua de centură şi altele.

Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni" (CRSE), a ameninţat că după expirarea termenului limită, ecologiştii vor lua măsuri împotriva Primăriei. "În funcţie de acţiunile lor, după expirarea termenului vom vedea ce facem. Dacă primarul Ilie Bolojan va da undă verde unui proiect pe care noi îl considerăm neavenit, îl vom da în judecată personal pentru că este obligaţia primarului să protejeze dreptul nostru la un mediu curat", a punctat Togor.

Ecologistul a insistat asupra faptului că Oradea va trebui să îşi crească suprafaţa de spaţii verzi deoarece în prezent are doar 14 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, deşi legea prevede imperativ o suprafaţă minimă de 20 mp. "Să fie clar, suprafaţa de 20 metri pătraţi de spaţiu verde va trebui să fie la nivelul Oradiei, şi nu al Zonei Metropolitane Oradea, pentru că în Primărie sunt unele minţi luminate care încearcă să îl "scoată" pe primarul Ilie Bolojan transferând obligativitatea amenajării de spaţii verzi de la Oradea la comunele limitrofe din cadrul ZMO", a mai spus Togor.

Liderul CRSE a mai spus că ecologiştii nu vor mai tolera tăieri de copaci în Oradea. "Dacă se porneşte o defrişare, o să ne prezentăm la faţa locului şi nu o să permitem efectuarea ei, iar când vom vedea că nu mai este nimic de făcut vom apela inclusiv la acţiuni de stradă", a declarat ecologistul.

Togor a mai spus că va aduce revendicările ecologiştilor la cunoştinţa primarului prin intermediul unei adrese oficiale, pentru a nu se prevala de faptul că nu a fost informat cu privire la acestea.

CRSE "Munţii Apuseni" a fost înfiinţat în anul 1994 la iniţiativa unui număr de cinci organizaţii neguvernamentale de mediu din Oradea şi s-a implicat de-a lungul timpului în monitorizarea apelor, formarea şi administrarea Parcului Natural "Munţii Apuseni" şi altele.