Orădenii sunt invitați la o ediție specială și de amploare a proiectului „La o cafea cu medicul”, lansat anul trecut.

De data aceasta, dat fiind că 8 medici cunoscuți vor dialoga cu publicul, evenimentul se va ține la Filarmonica de Stat Oradea, și nu într-o cafenea. Accesul este gratuit, pe bază de rezervare.

„Asociația Help&Care vă invită la o ediție specială a evenimentului «La o cafea cu medicul», care va avea loc pe 18 ianuarie, ora 18:00 la Filarmonica de Stat Oradea. Pentru prima dată, toți cei opt medici se vor afla pe aceeași scenă, oferind participanților o oportunitate unică de a explora un subiect sensibil și de actualitate: încrederea în cadrele medicale – se câștigă sau se acordă?”, au transmis organizatorii. 

Aceștia au ales ca tema ediției să fie „Help me... help you” (Ajută-mă să te ajut) și își propun să „deschidă o discuție sinceră și profundă despre încrederea comunității în medici”. „De ce este uneori fragilă această încredere? Ce putem face, fiecare dintre noi, pentru a o consolida? Încrederea are o componentă de sistem, dar, în final, sistemul suntem noi – medici, pacienți, oameni ai aceleiași comunități. Vrem să explorăm împreună motivele care ne aduc mai aproape sau, uneori, ne îndepărtează unii de ceilalți”, se mai arată în comunicatul Asociației Help&Care. 

În cadrul evenimentului vor fi speakeri următorii medici: dr. Silviu Vlad - medic primar ortopedie, dr. Alin Blaga - medic primar neurochirurgie, dr. Dănuț Dejeu - medic primar chirurgie oncologică și generală, dr. Hadrian Borcea - medic șef UPU-SMURD, dr. Bogdan Feciche - medic primar urologie, dr. Carmen Pantiș - medic primar anestezie și terapie intensivă, dr. Ciprian Brisc - medic primar gastroenterologie, dr. Dan Mihoc - medic primar radiologie-imagistică medicală.

Evenimentul va fi moderat de Luminița Popa, vicepreședinte și cofondatoare a Fundației Comunitare Oradea.

„Ne dorim ca prin această ediție specială să aducem mai aproape de oameni nu doar expertiza medicală, ci și o înțelegere mai profundă a relației medic-pacient, bazată pe încredere și respect reciproc. Acest eveniment gratuit este dedicat întregii comunități, oferind un format interactiv, care va permite un dialog deschis și accesibil între participanți și medici”, mai arată organizatorii. 

Cum locurile sunt limitate, cei care doresc să participe trebuie să se înscrie din timp, accesând ACEST link.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!