Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu, şi primarul comunei Borş, Batori Geza, au semnat, joi, în sala mare a Prefecturii Bihor, un contract de finanţare de 3 milioane lei, pentru împădurirea unei suprafeţe de 111 hectare din comuna învecinată Oradiei.

"Acest proiect a fost blocat în perioada 2012, noi l-am deblocat, şi sperăm ca în curând să mai semnăm un contract, pentru împădurirea unei suprafeţe din Oradea", a spus Gearâp, precizând că pentru acest al doilea proiect mai trebuie rezolvate doar câteva detalii tehnice.

De asemenea, preşedintele AFM a trecut în revistă proiectele derulate în Bihor prin această structură, arătând că este vorba despre 20 proiecte, din care 11 pentru reţele de canalizare şi 7 pentru amenajarea unor parcuri comunale, valoarea cumulată fiind de peste 93 milioane lei.

"Din 2012 până în prezent am efectuat plăţi de peste 13 milioane lei, iar pentru 2014 avem programate plăţi de alte 33 milioane lei", a mai spus Gearâp.

Şeful AFM a mai prezentat situaţia derulării în Bihor a două programe naţionale, Rabla şi Casa Verde. Despre primul, Adrian Gearâp a spus că în Bihor s-au alocat 342 tichete pentru persoanele fizice şi 22 pentru persoane juridice, pentru achiziţionarea unor autovehicule noi în schimbul celor vechi, iar despre Casa Verde că pentru Bihor au fost semnate 244 contracte, iar altele 9.800 sunt în evaluare, sperând că evaluarea va fi încheiată în acest an.

Preşedintele AFM a anunţat, de asemenea, o schimbare de optică sănătoasă a Administraţiei, în sensul că pe viitor această instituţie nu va mai finanţa în mediul rural proiecte pentru amenajarea de parcuri, ci pentru construirea, modernizarea şi extinderea reţelelor de apă, proiectele pentru amenajarea de parcuri urmând să fie finanţate exclusiv pentru mediul urban.

Întrebat de ce a fost nevoie, totuşi, de deplasarea sa până la Oradea pentru a semna contractul de 3 milioane lei cu primarul comunei Borş, Adrian Gearâp a afirmat că acesta nu este un gest electoral, ci motivat de faptul că "este important pentru noi să avem contact cu toţi beneficiarii".