Elevi și studenți din Oradea și din alte localități bihorene au participat sâmbătă la o nouă ediție a Career Camp, un eveniment dedicat orientării profesionale, în cadrul căruia au descoperit ce competențe le vor fi necesare pe piața muncii și cum se pot pregăti pentru meseriile viitorului.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea, sub tema „Green & Digital”, și a pus accent pe oportunitățile profesionale generate de tranziția verde și de dezvoltarea tehnologiilor digitale.
Ateliere despre viitor
Participanții au avut ocazia să ia parte la patru ateliere interactive, organizate în două sesiuni, dimineața și după-amiaza. Unul dintre ele, intitulat „Ce pot să fac azi, când viitorul mă îngrijorează?”, a fost susținut de Larisa Vandici și Horia Dărăștean, în cadrul proiectului „Jurnalul Descoperirii de Sine”, și a abordat temerile tinerilor legate de viitor, dar și modalitățile prin care aceștia își pot identifica aptitudinile.
Liceul „Don Orione” din Oradea a organizat atelierul „BioSignals”, dedicat legăturilor dintre natură, reacțiile biologice și comportamentul uman, în timp ce Liceul Teologic Penticostal „Betel” a prezentat metode alternative și interactive de învățare.

Cel de-al patrulea atelier, „Green & Digital pentru studenți”, organizat de Transilvania IT, a urmărit familiarizarea participanților cu tendințele tehnologice și oportunitățile oferite de digitalizare și de tranziția verde.
Dialog cu specialiști
Programul a inclus și o dezbatere despre viitorul educației și al pieței muncii, la care au participat reprezentanți ai administrației, sistemului de învățământ și mediului profesional.
Printre invitați s-au numărat Marius Moș, directorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea, Horia Dărăștean, inspector-șef al Gărzii Forestiere Bihor, Andra Tănase, manager de dezvoltare strategică și parteneriate în cadrul Transilvania IT Cluster, și Monica Runcanu, inspector școlar pentru management instituțional în cadrul IȘJ Bihor. La discuții au mai participat Larisa Vandici, fondatoarea proiectului Jurnalul Descoperirii de Sine, și Casian Bals, reprezentant al centrului Europe Direct Oradea.
Potrivit organizatorilor, discuțiile au vizat adaptarea tinerilor la schimbările de pe piața muncii, importanța învățării continue, dezvoltarea durabilă și oportunitățile europene.

La eveniment au participat elevi și studenți din mai multe instituții de învățământ, inclusiv din Băile Felix și Oșorhei, precum și de la școlile gimnaziale „Nicolae Bălcescu” și „Avram Iancu” din Oradea.
Career Camp 2026 a fost organizat printr-un parteneriat între Centrul de Informare Tehnologică Transilvania IT, Transilvania IT Cluster, Asociația ProTime-R, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Liceul Teologic Penticostal „Betel” și Liceul „Don Orione”. La buna desfășurare a activităților au contribuit și voluntari, în special elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea.