Cei 140 de elevi care au câștigat concursul dedicat lor în „Luna curățeniei în județul Bihor” și-au primit premiile în cadrul unei festivități care a avut loc joi, în amfiteatrul din curtea Cetății din Oradea.

Competiția a constat în „Ștafeta Reciclării”, derulată de școlile bihorene între 1 mai și 15 iunie și activități de ecologizare. În plus, o altă „probă” prin care au trecut elevii a fost de persuasiune: fiecare a trebuit să convingă trei adulți să-și instaleze pe telefoanele mobile aplicația „Bihor curat”, dedicată salubrității din județ.

Din miile de copii înscriși, 140 au fost trași la sorți și au primit fiecare câte un voucher în valoare de 500 de lei la magazinul Decathlon. Pe lângă ei, au mai fost premiați 40 de profesori, cu vouchere în valoare de 250 de lei la Benvenuti.

Festivitatea a prilejuit și o surpriză: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Orizont” Oradea a primit un premiu special, de 10.000 de lei, pentru implicarea deosebită în activitățile din cadrul concursului. În pofida dizbilităților de care suferă, elevii acestei școli au participat la activități de ecologizare.

„Au fost și două momente artistice în timpul evenimentului, susținute de elevi și profesori de la Palatul Copiilor din Oradea. Primii care au urcat pe scenă au fost Ianc Anastasia și Tomuța Sofia (muzică populară), pregătite de prof. Turc Gal Anamaria și acompaniate de domnii profesori Miescu Adrian (vioară), Dobrea Marius (orgă), Vălean Vlad (acordeon) și Marius Marcu (safoxon). Cel de-al doilea moment artistic a fost susținut de Ilinca Maria Oprescu, Mihaela Daria Cozman și Astrid Theodora Muthu (muzică ușoară), pregătite de prof. Dana Maria Oprescu”, a transmis Consiliul Județean Bihor.

Premiile au fost înmânate de Mircea Mălan (vicepreședintele Consiliului Județean Bihor), inspectorul școlar general Horea Abrudan, Teodor Suciu (directorul Direcției Silvice Bihor), Armando Bungău (director Decathlon Oradea) și Delia Mela (președinta asociației de mediu Pro-TimeR).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!