La eveniment au participat, pe lângă cei peste o mie de părinţi şi elevi emoţionaţi, directorul firmei Repcon, Mircea Nistreanu, cel care a făcut posibilă această sponsorizare, viceprimarul Mircea Mălan, directorul şcolii, Florian Hava, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi ai municipalităţii orădene.
Sala de sport a fost inaugurată în deschiderea noului an şcolar, ocazie cu care sponsorul acesteia a fost răsplătit de reprezentanţii şcolii cu o plachetă omagială. Mircea Nistreanu a afirmat că a luat decizia construirii clădirii impresionat de faptul că un număr atât de mare de elevi nu au unde să îşi ţină orele de sport. Şcoala Gimnazială "Dacia" numără 1.121 de elevi şi are arondate patru grădiniţe.
"Acum 30 de ani, când fiica mea era elevă la această şcoală, am amenajat terenul de sport cu buldozerul. Anul trecut, când nepoţica mea a intrat în clasa întâi, copiii se jucau pe acelaşi teren, în aceleaşi condiţii. Nu mi s-a părut normal ca una dintre cele mai mari şcoli orădene să nu aibă o sală de sport modernă", a declarat Nistreanu pentru BIHOREANUL.
Sala de sport "Mircea Nistreanu" are o suprafaţă de 650 mp şi a fost ridicată pe o structură metalică cu o închidere realizată din panouri de tip "sandwich". Clădirea este prevăzută cu 82 de locuri, grupuri sanitare, vestiare cu duşuri, atât pentru băieţi şi fete, cât şi pentru profesorii de sport.
Sala este dotată cu echipamente pentru baschet, handbal, tenis, volei, badminton, fotbal, gimnastică şi altele. Graţie terasei interioare şcoala "Dacia" va putea organiza aici competiţii de şah, tenis de masă, fitness şi altele.
Managementul privat care a stat în spatele realizării acestei investiţii a făcut posibil ca, în ciuda dotărilor performante, costurile lucrării să fie menţinute în limita sumei de un milion de euro, în condiţiile în care săli de sport similare construite din bugetul de stat ajung să coste şi de cinci ori mai mult.