La fel precum colegii lor din alte județe ale țării, elevii din Bihor vor primi, începând de luni, 19 februarie, așa numita vacanță de schi, care va dura o săptămână.

În aceeași săptămână vor mai fi în vacanță elevii din județul vecin Cluj, cei dintr-un alt județ apropiat, Satu Mare, fiind în vacanță săptămâna aceasta.  

Elevii bihoreni se vor întoarce la cursuri din 26 februarie, iar în acest an școlar vor mai avea vacanțe între 27 aprilie și 7 mai (de Paștele ortodox și de cel catolic), precum și din 22 iunie până în 8 septembrie (vacanța mare).

Așa numita vacanță de schi sau mobilă a fost instituită din anul școlar 2022-2023, înlocuind vechea vacanţă intersemestrială. Calendarul acesteia este stabilit de fiecare Inspectorat Școlar Județean în parte.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!