Un adolescent de clasa a X-a din Borș, care şi-a băgat un coleg în spital după ce i-a oferit un amestec de suc și medicamente psihotrope zdrobite, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat marți surse judiciare pentru BIHOREANUL.
Măsura a fost dispusă săptămâna trecută, în urma unei percheziții domiciliare efectuate de poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bihor.
Sursele ziarului spun că în camera minorului au fost găsite mai multe comprimate de Rivotril, medicament utilizat pentru tratamentul epilepsiei şi al atacurilor de panică. Anchetatorii susțin că tabletele ar fi fost sustrase de acesta de la tatăl său, căruia îi fuseseră prescrise în mod legal.
Băiatul este cercetat acum pentru îndemn la consum ilicit de droguri, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
După cum a relatat BIHOREANUL, incidentul a avut loc pe 20 noiembrie, când un elev al Liceului Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron” a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău la finalul orelor de curs. Acesta consumase un suc oferit de coleg, în care fuseseră amestecate tabletele zdrobite. Minorul a fost stabilizat și externat câteva zile mai târziu.
Conducerea liceului a transmis că a fost primul incident de acest fel în unitate şi că eventualele măsuri administrative vor fi stabilite după finalizarea anchetei penale.