Peste 300 de specialişti din toate structurile cu competenţe în intervenţiile în situaţii de urgenţă din întreaga ţară, dar şi experţi din SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia şi Italia dezbat între 25 şi 28 noiembrie, la Hotelul Internaţional din Băile Felix, cele mai importante aspecte şi implicaţii ale medicinei de urgenţă.

medicina de urgenta 2 Raed Arafat.jpgA doua Conferinţă Naţională de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale şi a cincea Conferinţă Naţională a Societăţii Româneşti de Medicină de Urgenţă se desfăşoară aici în organizarea SARTISS, Societăţii de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă din România, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, Colegiului Medicilor din România, Spitalului Clinic Judeţean Oradea - UPU şi SMURD Bihor, a Serviciului Public Salvamont Bihor şi a Centrului de Cercetări în Medicina de Înaltă Performanţă.

Deşi invitaţi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi cel al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, au absentat de la evenimentul considerat cel mai important de către membrii breslei, însă a fost prezent secretarul de stat Raed Arafat (foto), de la Ministerul Sănătăţii.

Încă din prima zi a reuniunii, participanţii au dezbătut teme precum procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă medicale, studii de caz (precum incendiul şi intervenţia de la Maternitatea Giuleşti), exerciţii demonstrative de intervenţie, evaluarea copilului cu politraumatisme, transportul de urgenţă neonatal, triajul medical în cazul accidentelor colective, tratarea pacientului alcoolic în situaţii de urgenţă, violenţa domestică în Unităţile de Primire a Urgenţelor, salvarea din peşteri, situaţiile de urgenţă generate de evacuarea apelor uzate industriale.