- Numeroși olimpici bihoreni au rămas fără burse, după ce Guvernul Bolojan a anulat recompensele dedicate lor
- Pentru că, din motive de austeritate, bursele de excelență au fost eliminate, zeci de elevi din Bihor cu premii la olimpiade au fost nevoiți să concureze și cu colegii lor, ca să se califice măcar la bursele de merit, o competiție pe care o consideră nedreaptă
Austeritatea a lăsat spuma educației românești fără răsplată. Elevii premiați la olimpiadele naționale sau județene nu mai sunt recompensați pecuniar, după ce Guvernul Bolojan a eliminat bursele de excelență. Cel mult, olimpicii se pot califica pentru bursele de merit, dar doar dacă sunt între primii 15% din clasele lor. Adică dacă le-a mai rămas timp să învețe de 10 și la alte materii...
În Bihor, zeci de olimpici sunt în această situație și, deși se simt nedreptățiți, spun că vor continua să învețe pentru olimpiade. Niciodată n-au făcut-o pentru bani, dar aceștia erau bineveniți...
Suntem prea săraci
„Nu ne mai permitem financiar acest sistem”, a declarat ministrul Educației, Daniel David (foto) la finalul verii, când a fost luată decizia reformării burselor pentru elevi. Până în anul școlar trecut, elevii puteau primi șase tipuri de burse: două de excelență olimpică, între 700 și 3.000 lei (diferența fiind făcută de premiul luat și de tipul de olimpiadă), de merit (450 lei), socială (300 lei), pentru mame minore (700 lei) și tehnologică (300 lei).
Prin Hotărârea 732/2025 a Guvernului condus de Ilie Bolojan, au fost eliminate bursele pentru olimpici, pentru mamele minore și pentru elevii din învățământul tehnologic. De asemenea, la bursa de merit s-a redus plafonul celor premiați: până acum, primeau recompensa primii 30% din fiecare clasă, cu condiția să aibă media generală peste 9,50, iar de acum bursa este oferită doar primilor 15% din fiecare clasă, procent care poate crește doar dacă există mai mulți elevi cu medii egale.
Excelența nu este suficientă
Deși toată lumea le spune că sunt vârful educației românești, olimpicii resimt consecințele sărăciei țării. Măsura de austeritate înseamnă că olimpicii ajung recompensați doar dacă sunt fruntași în clasa lor, iar olimpicii cu note mari la toate materiile sunt excepții.
„Un elev care merge la olimpiadă alocă timp suplimentar pentru această pregătire și nu are timp să exceleze și la alte materii. Dacă este într-o clasă în care colegii lui învață foarte bine, cel mai probabil rămâne fără bursă”, zice Iulius Timar (foto), directorul Colegiului Național Onisifor Ghibu.
În Bihor, nu există o statistică a olimpicilor care n-au prins bursă de merit, dar la cererea BIHOREANULUI, mai multe școli au făcut o astfel de analiză. De exemplu, la Colegiul Ghibu, 31 de elevi care în anul școlar precedent au luat diferite premii la olimpiade acum nu au nicio bursă.
„E normal să fim răsplătiți”
Printre ei se numără și Andrei Fetea, elev în clasa a X-a și olimpic, doi ani la rând, la Statistică. Disciplina nici măcar nu este una în programa elevilor, așadar Andrei și colegii lui (olimpiada fiind un concurs pe echipe) s-au pregătit exclusiv în afara lecțiilor de la clasă.
„Am muncit mult. Zilnic stăteam la școală până pe la 6-7 seara, iar acasă învățam individual. Ne-am bucurat foarte mult de rezultat, pentru că ne-am clasat pe locul 5 la nivel național, conform punctajului”, zice Andrei. În Bihor, echipa de la Ghibu a fost pe primul loc, iar asta ar fi trebuit să-i califice pentru o bursă de excelență. Dacă n-ar fi fost anulată...
Cu media generală 9,24, Andrei n-a prins bursa de merit, având mai mulți colegi în clasă cu 10 pe linie. Singura recompensă primită a fost un premiu de 200 lei de la Primăria Oradea, alocat cu ocazia zilei orașului tuturor olimpicilor din urbe.
„Nu am învățat pentru bani, dar mă așteptam să-i primesc, pentru că și în anul școlar trecut am luat bursa de excelență, tot pentru participare la naționala de statistică. Noi, elevii care mergem la olimpiade, lucrăm în plus, iar, dacă avem rezultate, e normal să fim răsplătiți”, zice Andrei. La 16 ani, a învățat însă că meritocrația nu înseamnă, neapărat, și recompensă.
„Nu e echitabil”
La Colegiul Național Samuil Vulcan din Beiuș, 40 de elevi (foto) au câștigat bronzul la Olimpiada Națională Corală, dar majoritatea nu s-au calificat pentru bursă. Doar cinci elevi sunt între primii 15% din clasele lor, așadar iau bursa de merit, iar alți trei au fost în clasa a XII-a în anul școlar trecut și au primit premiul într-o singură tranșă, când au absolvit liceul, pentru că era în vigoare legea veche. Ceilalți 32 nu primesc niciun leu.

„Am media 9,89, dar nu m-am calificat la bursa de merit în clasa mea. În alte clase, 9,89 e media cea mai mare, așa că nu mi se pare deloc echitabil. Noi am făcut performanță, chiar dacă la muzică”, spune eleva Daria Laza. Ea are de gând să meargă în continuare la olimpiadele dedicate corurilor, dar recunoaște că i-ar plăcea să simtă că este apreciată pentru efortul ei.
„Trebuia găsită o soluție pentru olimpici. Am ajuns noi, profesorii, într-o situație destul de ingrată, să le explicăm că nu au nicio recompensă. Ne este din ce în ce mai greu să-i motivăm să se pregătească suplimentar pentru olimpiade”, spune și directoarea colegiului, Mihaela Ilieș.
Premii private
O altă elevă din Oradea, care a fost prima pe județ la olimpiada de engleză la o clasă de liceu, este tot fără bursă, deși a avut media generală 9,94! „În clasa mea, bursa de merit o iau doar elevii cu 10”, zice adolescenta. „Chiar dacă înțeleg motivele Guvernului și ale Ministerului, nu înseamnă că sunt de acord. Trebuiau găsite alte soluții pentru economisirea bugetului”.
La Colegiul Național Emanuil Gojdu, din 22 de elevi care au luat premii la olimpiade naționale, doar trei au prins burse de merit, iar unul, care a terminat liceul în vară, a primit bursa în baza vechii metodologii. Ceilalți 18 au fost premiați doar de Primărie și de școală, într-o festivitate anume organizată, cu bani strânși de la sponsori privați.
Tot din privat primește o bursă și un olimpic al Liceului de Arte, care a rămas la rându-i nerecompensat de Ministerul Educației. „Un filantrop care a cerut să rămână anonim s-a oferit să acorde o bursă lunară unui elev talentat. Noi l-am recomandat pe elevul olimpic”, spune directoarea Mihaela Bondor (foto).
La Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, trei elevi olimpici sunt la rândul lor nerecompensați, iar lista poate continua pentru aproape fiecare școală în care s-au pregătit olimpicii țării. Drept urmare, nici nu-i de mirare că mulți dintre elevi se gândesc să emigreze, când termină liceul sau facultatea, în țări care nu doar se laudă cu elitele, ci le și încurajează...
„Avem discuții astfel încât de anul viitor să încercăm să corectăm această situație a burselor de excelență”
Daniel David, ministrul Educației
CEI MAI BUNI
134
elevi bihoreni au obținut premii la etapele naționale ale olimpiadelor, în anul școlar precedent
ALTE BURSE, ALTE PROBLEME
„Ne mănâncă zilele”
Directorii școlilor bihorene au și alte nemulțumiri legate de regulile burselor, mai precis ale celor sociale, acordate elevilor care provin din familii cu venituri mici. Metodologia prevede că părinții trebuie să-și declare toate veniturile din anul anterior, iar angajații școlilor sunt obligați să verifice aceste documente.
„Timp de aproape zece zile, trei angajați ai școlii n-au făcut altceva decât să verifice declarații de venituri ale părinților, și este o muncă laborioasă. Mulți părinți cred că trebuie să declare doar salariile, când, de fapt, trebuie să ne spună și dacă au obținut venituri din vânzarea unor bunuri sau din jocuri de noroc”, spune Livia Muntean (foto), directoarea Colegiului Mihai Eminescu.
Școlile li s-a dat acces - total bizar - la bazele de date ale Finanțelor, ca să confrunte declarațiile părinților cu realitatea. „Am devenit inspectori fiscali, iar apoi trebuie și să stăm să le explicăm părinților că nu se încadrează, pentru că au vândut o casă, de exemplu. Nu este firesc să facă școala asta”, precizează directoarea. Muntean a semnalat problema și ministrului Daniel David, iar acesta a promis că va găsi o soluție.