Asociaţia Salvatorii de cărţi, fondată de tineri orădeni care recuperează volume aruncate la gunoi şi le oferă comunităţii, a lansat un concurs de recitări dedicat lui Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se vor împlini, pe 15 ianuarie, 171 de ani.

Doritorii trebuie să se filmeze recitând poezii sau proză scrisă de autor, organizatorii insistând ca în concurs să se înscrie şi etnici maghiari, pentru că "literatura şi poezia sunt o limbă sănătoasă".

"Rolul principal al concursului de recitat organizat de Asociaţia Salvatorii de Cărţi este de a face cunoştinţă cu literatura altor naţiuni şi de a întări legăturile dintre poporul român şi maghiar. Literatura şi poezia sunt o limbă sănătoasă prin intermediul cărora devin clare anumite sentimente, trăiri şi nu în ultimul rând mesaje din trecutul apropiat şi îndepărtat, cu ajutorul cărora reuşim să facem faţă greutăţilor de zi cu zi", au transmis organizatorii, pe pagina de Facebook dedicată concursului.

Filmarea cu opera recitată, în română sau maghiară, nu trebuie să depăşească 3 minute şi trebuie încărcată pe site-ul asociaţiei, www.salvatoriidecarti.ro. Termenul limită este 11 ianuarie 2021, ora 15.

Juriul concursului este format din Farkas Júlia (profesoară, Timişoara), Ioan Moldovan (poet, scriitor, eseist, director, reprezentant al revistei de cultură "Familia"); Kemenes Henriette (poet, traducător, reptezentant al revistei culturale "Várad"); fr. Magyari Sára (lingvistă, profesoară de limba maghiară, docens); Márton Renáta (bibliotecară, Oradea).

Rezultatele vor fi anunţate pe 15 ianuarie, iar premianţii vor primi, fireşte, cărţi.