PNŢCD Bihor şi-a dat obştescul sfârşit într-un mod ruşinos: pentru prima oară din 1990, partidul nu a reuşit să avanseze un candidat, măcar de formă, nici la Primăria Oradea, nici la şefia Consiliului Judeţean. Mai mult, dacă la judeţ a prezentat o listă de consilieri incompletă (cu numai patru nume pe 35 de locuri în viitorul "parlament" bihorean), la municipiu PNŢCD a făcut-o de oaie a la grande: oamenii partidului au ajuns la Biroul Electoral, să depună o listă de consilieri locali cu doar două nume (la fel de anonime), la două zile după termenul-limită prevăzut de lege! Abia cu acest prilej am realizat că, oricât oi fi de informat, habar nu aveam cine e "liderul" ţărăniştilor locali.
La fel ca în toată ţara, PNŢCD Bihor este, iată, victima veleitarilor pe mâinile cărora a încăput după era Corneliu Coposu. Cui îi mai spun ceva, acum, nume ca Aurel Toie ori Decebal Hanaş, ridicolul pretendent la Primărie din 2008?...
Moartea lui Coposu a adus în 1996 o victorie răsunătoare (şi meritată) a PNŢCD la parlamentare şi a lui Emil Constantinescu la prezidenţiale, dar a marcat şi începutul sfârşitului partidului. Rămas la cârmă, venerabilul Ion Diaconescu a ajuns preşedintele Camerei Deputaţilor, dar în ciuda respectabilităţii vârstei şi a funcţiei s-a compromis prin mostre de umor involuntar antologice şi printr-o permanentă inadecvare la chestiunile zilei. Sub el, miniştri ca Dudu Ionescu (Apărare), Remus Opriş (Secretariatul General al Guvernului), Sorin Dimitriu (Privatizare), Ioan Avram Mureşan (Agricultură) şi Decebal Remeş (Finanţe) au devenit pe cât de graşi pe atât de nesătui, şi poate nu întâmplător ultimii trei sunt la puşcărie sau în pragul ei.
O vreme, partidul a încercat să supravieţuiască pe "aripi". Una, a "creştin-democraţilor autentici" conduşi de fostul premier Victor Ciorbea, este astăzi pro-USL. Cealaltă, a "popularilor" fostului deputat PDL Aurelian Pavelescu, s-a dat cu democrat-liberalii. Ba, mai grav, deşi părea alergic la prostituţie, PNŢCD a ajuns să nu aibă candidaţi nici la Primăria Capitalei, sprijinind în schimb personaje ca Silviu Prigoană. Memorabile sunt cuvintele şefului de la Bucureşti, criticul literar Alex Ştefănescu, mărturisiând omoloagei Elena Udrea că patronează o căsătorie din interes între o "aristocrată săracă" (PNŢCD) şi un "burghez eficient" (PDL).
Sfârşitul PNŢCD e trist, trist. Ţărăniştii nu mor pe cai mari şi în cavalcadă, ci alene, ca măgarii în căutare de furaje. Partidul care reprezenta o parte din trecutul mândru şi integru al României a devenit un grupuscul de arivişti care îi vând blazonul înainte de a da bir cu fugiţii spre o iesle cu mai mult ovăz. Iar problema nu e doar a foştilor ori încă rămaşilor membri, ci a tuturor, pentru că odată cu PNŢCD moare şi nobleţea acelei lupte politice în care contează şi idealurile şi convingerile. Odată cu ţărăniştii, societatea noastră îşi înmormântează nu doar un vestigiu, dar şi o parte din speranţa într-o politică mai onestă. Motiv pentru care nici ţărâna nu-i poate fi uşoară...