Două puşti de vânătoare, dintre care una având seriile de identificare șterse, alte două arme letale confecționate artizanal, arbalete, cartușe, sute de diabolouri şi zeci de trofee, toate deținute ilegal, au fost ridicate, marţi, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor. Arsenalul a fost descoperit în urma unor percheziţii domiciliare desfăşurate în comunele Brusturi şi Derna, iar un bărbat va fi reţinut pentru 24 ore.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, operaţiunea, în cadrul căreia s-au derulat în total cinci percheziţii domiciliare în mai multe sate din cele două comune, a fost coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
"Activitățile s-au desfășurat în cadrul a patru dosare penale în care se fac cercetări privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor", scrie în informare.
Rezultatul descinderilor a fost unul impresionant: au fost ridicate două arme letale lungi, destinate vânătorii - una dintre ele fără seria de identificare -, două arme letale artizanale, două arbalete, 49 de cartușe de diferite calibre, 382 de diabolouri, un amortizor, cinci săgeți și nu mai puțin de 34 de trofee cinegetice, toate deținute ilegal.
"În cauză, urmează a fi dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o persoană, de 56 de ani", se mai arată în comunicat.
Este vorba despre un bărbat din satul Cuieşd, comuna Brusturi, în locuinţa căruia au fost găsite cele două puşti de vânătoare, dintre care una având seriile de identificare șterse.
Joi, suspectul va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, unde procurorul va decide dacă se impune luarea unor alte măsuri preventive.