Cu fiecare zi în care îmbolnăvirile Covid se înmulţesc, viaţa se complică pentru toată lumea, iar autorităţile îşi maschează lipsa de idei şi de fermitate prin pseudo-măsuri pe care oamenii, obosiţi după atâtea privaţiuni, nici nu le mai pot asimila, darămite accepta. 

Ce noimă are, de pildă, închiderea magazinelor mai devreme cu 3 ore şi concomitent să pretinzi ca în supermarket să nu fie mai mult de un client pe 7 metri pătraţi? Asta cu atât mai mult cu cât nici măcar nu poţi verifica dacă regula se respectă, că n-ai cum. Care e rostul inventării a noi "incidenţe" dacă nu, de fapt, disperarea de a nu carantina Capitala?

Aceia dintre noi care sperau ca al III-lea val să fie doar o sperietoare au greşit, mai ales politicienii, iar specialiştii care avertizau că, dimpotrivă, va fi mai dur, au avut dreptate. Dar deosebirea faţă de precedentele "valuri" e că de data asta, pe lângă distanţare şi mască, avem o armă puternică: vaccinul. 

Eficacitatea sa o demonstrează Israelul, care a renunţat la restricţii după o campanie de imunizare rapidă şi masivă (5,1 milioane locuitori din totalul de 9,2 milioane în 3 luni), fapt ce a făcut ca mortalitatea şi morbiditatea să scadă spectaculos (rata de infectare a coborât la 0,68 şi se consideră că la 0,8 o epidemie "moare", virusul nemaiavând destui purtători).

România, deşi se numără între puţinele state ale UE care au comandat numărul maxim de doze de vaccin posibile, stă totuşi cu arma-n rastel, prelungindu-şi agonia, paralizată de frică. Ca dovadă, pe listele de aşteptare (la 5 milioane doze) abia sunt înscrise vreo 700.000 persoane, iar asta în contextul în care limitele sistemului sanitar sunt dramatic forţate (vezi disperarea cu care se încearcă suplimentarea ATI) şi credibilitatea lui zdrenţuită deja din interior (prin medici care contestă protocoale, pretind că au leacuri-minune, îndeamnă oamenii să nu poarte masca şi să nu se vaccineze).

Rata de vaccinare nu e satisfăcătoare nici măcar în spitale. La noi, a aflat BIHOREANUL, nu s-au vaccinat nici jumătate dintre angajaţii acestora, iar la nivelul ţării nu avem habar, pentru că Ministerul Sănătăţii predică transparenţa fără s-o practice. Cert e că dacă anul trecut medicii şi asistentele se alegeau cu dosare penale (din care, sigur, în stil românesc, s-a ales apoi praful) fiindcă "zădărniceau" mergând infectaţi prin spitale, anul acesta profesează liniştiţi nevaccinaţi şi poate chiar cu Covid la purtător, fără nicio sancţiune. 

În Italia, Guvernul a pus în discuţie săptămâna trecută obligativitatea ca personalul medical să se vaccineze, dar la noi nu are nimeni aşa curaj şi nici inteligenţa de a-l stimula s-o facă. Ar fi, poate, scandalos ca "halatele albe" să fie forţate să se vaccineze, dar autorităţile au obligaţia de a găsi modalitatea prin care să-i convingă pe medici să se imunizeze, pentru a fi modele de urmat, nu exemple de sabotori interni. Vremea muşchilor lui Iohannis şi a tricoului lui Cîţu s-a dus, acum chiar avem nevoie de eroi care să folosească şi să încurajeze folosirea singurei arme eficiente pe care o avem: vaccinarea.