Este un lucru destul de rar, dar cu atât mai salutar ca pasiunea să fie însoțită și de har. Așa stau lucrurile în cazul dlui Cornel Roxin. La vârsta maturității depline și-a luat inima în dinți și condeiul în mână, conștient de-o datorie ce-l trăgea de mânecă, anume aceea de a-și cinsti obârșiile rurale.
Născut la Ciumeghiu, iar mai apoi devenit orădean, a dat glas chemării venite dinspre copilărie, oferind tiparului o primă carte de amintiri, de fapt un elogiu al satului care a devenit, în ce îl privește, o obsesie ce nu contenește să-i instige memoria și imaginarul.
Amintirile copilăriei mele (Editura Primus, Oradea, 2020) nu a fost decât începutul, mai apoi adolescența constituind „materie primă” pentru un al doilea volum - Ani de liceu; firește, au urmat, conform „calendarului” vieții, anii de serviciu militar, drept pentru care a publicat Povestiri cazone. Toate aceste cărți au un puternic și savuros aer autobiografic, talentul de povestitor dând anvergură unor narațiuni ce au depășit simplul aplomb amatorist.
Fiind perseverent, Cornel Roxin, un mare împătimit de istorie, a venit acum cu o a patra carte.
Nici aceasta nu este scrisă dintr-o motivație neutrală, doar de a evoca file de istorie luate la întâmplare. Eroii veterani de război din Ciumeghiu (Editura Primus, Oradea, 2026) conține între coperte o colecție impresionantă de personaje luate în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial, ceea ce le unește fiind faptul că sunt fiii satului Ciumeghiu.
Documentat, empatic față de înaintașii săi, făcând racorduri cu urmașii de astăzi ai celor care au luptat, au pătimit în prizonieratul sovietic, unii căzând la datorie, alții întorși acasă și constituindu-și familii, autorul cărții evocă secvențe ale confruntărilor militare, de pe Frontul de Est, precum și de pe Frontul de Vest, lăsându-ne să înțelegem ceea ce spunea cronicarul, anume că „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”. Sunt crâmpeie decupate din destinele consătenilor săi, parte a obsesiei ce-l devorează, oprind uitarea să se instaleze și permițând unei anumite mitologii să împletească firele vrăjite ale memoriei.
Fericit cel ce trezește din lumea umbrelor figurile unor oameni obișnuiți, care niciodată nu au cutezat să creadă că steaua lor este una care să-i facă nemuritori prin fapte repertoriate în tratatele de istorie.
Cartea lui Cornel Roxin este cu atât mai demnă de admirație - ea conferă obișnuitului dreptul la evocare. Pentru că lupta acelor oameni, sacrificiile lor, nu au fost rodul setei de aventuri, ci efectul unor cauze copleșitoare.
Bine „asezonată” cu fotografii, Eroii veterani de război din Ciumeghiu, este nu doar o carte ce aduce în fața cititorilor un tablou de grup cu ciumegheni. Ea este mult mai mult decât atât - un gest de recunoștință pe cât de gratuit, pe atât de onorant.
Florin Ardelean