Tribunalul Bihor s-a pronunţat în cazul escrocilor de la casele de schimb valutar Exchange, acuzaţi că, în perioada noiembrie 2006 - octombrie 2009, au înşelat 232 de persoane cu aproape 300.000 lei, determinându-le să îşi vândă valuta la preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţă.

După cum BIHOREANUL a mai scris, cei opt reprezentanţi ai caselor de schimb - doi cetăţeni bulgari şi şase români - au fost trimişi în judecată în august 2011 de procurorii DIICOT Oradea pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup de crimă organizată în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Ancheta efectuată de procurori şi de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) a stabilit că reprezentanţii firmei afişau panouri ce conţineau un volum mare de informaţii referitoare la cursul de schimb pentru cecuri de călătorie, comisionul practicat, cursul BNR, cursul de schimb pentru bancnote, iar informaţia principală, respectiv cursul la care urma să fie cumpărată valuta, era afişată în partea dreaptă jos, cu corpuri mici de litere, greu vizibile.

În acest fel, clienţii erau înşelaţi cu 0,5 - 0,6 lei la fiecare euro schimbat, deoarece, odată predată, valuta nu mai era returnată de către repezentanţii casei de schimb valutar.

Cei doi cetăţeni bulgari, Todor Filipov Filev şi Pavel Dimitrov Nicolov, au fost condamnaţi la câte 13 ani de închisoare cu executare. Tribunalul Bihor a dispus şi expulzarea lor din România, după executarea pedepsei.

Totodată, instanţa a decis ca administratorul firmei, Raluca Adina Pantea, să execute 11 ani de închisoare cu executare în penitenciar, la fel ca şi patru dintre casieriţe: Geanina Gabriela Pantea, care a încasat 5 ani de închisoare, Monica Gladis Iaroş, condamnată la 4 ani şi 6 luni de închisoare, respectiv Angela Oros şi Anita Dărăban, care au încasat câte 4 ani de închisoare. Mai ieftin a scăpat Corina Boicu, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Tribunalul Bihor a dispus, de asemenea, ca cei opt inculpaţi să plătească solidar paguba creată clienţilor, în sumă de 292.677 lei.

Sentinţa dată de Tribunalul Bihor nu este definitivă. Ea a şi fost atacată, prin apel, iar procesul va continua la Curtea de Apel Oradea.

Citiţi mai multe despre escrocheria Exchange în articolul: Escrocii de la casa de schimb valutar Exchange, trimişi în judecată