George Tătar este noul preşedinte al clubului FC Bihor Oradea. Consilierul primarului Florin Birta a fost votat în această funcție vineri de către Adunarea Generală a Asociaților, tocmai la propunerea edilului.

Născut în anul 1984, George Corneliu Tătar a fost jucător la FC Bihor, la Centrul de Juniori (antrenor prof. Alexandru Muta). Este absolvent de Drept și masterand în Științe Politice. A activat în mediul privat până în anul 2012, când și-a început activitatea de la Primăria Oradea, în prezent fiind unul dintre consilierii primarului.

„Numirea în această funcţie mă onorează şi îmi aduce o stare de emoţie, având în vedere că am făcut parte în trecut din cadrul acestui club, fiind jucător la centrul de copii şi juniori, dar şi ştiind greutatea acestui nume, FC Bihor, care este reprezentativ pentru întregul nostru judeţ. Îmi doresc să redăm respectul şi aprecierea clubului de fotbal fanion al judeţului, printr-o manieră profesionistă pe care dorim s-o avem cu toţii cei implicaţi în acest club, dar şi prin performanţele sportive pe care le vizăm”, a declarat George Tătar, după numirea în funcţie.

Conform unui comunicat al clubului orădean, primele declaraţii de presă ale noului preşedine al clubului FC Bihor Oradea vor fi făcute miercuri, 5 iulie, cu ocazia reunirii la Stadionul Iuliu Bodola a lotului de jucători, în vederea pregătirii noului sezon competiţional.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!