Despre conferenţiara Smaranda Ionescu nu am scris că a dansat la bară, ci că a plagiat cartea unei ieşence. Despre profesoara Simona Cavalu n-am scris că bea fără sifon, ci că a copiat cartea unui englez. Ambele ne-au dat însă în judecată, pretinzând o grămadă de bani. Probabil doresc să-şi facă himenoplastie profesională...
Totuşi, cum poţi să ai aşa tupeu încât să te dai nepătat când eşti plagiator? Simplu. Există în Universitate o Comisie de Etică, condusă de Cornel Nicu Sabău (foto), care le spală pe infractoare. Asta, chit că a vorbi despre etică la Sorbonica e ca şi cum te-ai aştepta să vezi schituri călugăreşti în Amsterdam.
Când am sesizat furăciunea doamnei Cavalu, comisia n-a luat nicio măsură pe motiv că nu are originalul cărţii şi nu-şi permite 9 dolari să-l cumpere. Nici nu era nevoie, doar le-am dat linkul unde putea fi consultată. E adevărat, poate domnul Sabău nu se ştie cu calculatorul, dar putea ruga o femeie de serviciu să-i arate. Poate că-i clei la engleză, dar un student mai răsărit l-ar fi scos din încurcătură.
Acum, englezul prejudiciat a trimis şi cartea şi şi-a tocmit şi avocat, dar ce face şleahta de eticieni? În loc să analizeze plagiatul, cer să vadă contractul englezului cu avocatul! La ce tupeu au, mă aştept să-i ceară şi spermograma.
Este, clar, caz de targă. Şi, ţinând cont de activitatea ante-universitară a domnului Florian Bodog, îi propun să externeze urgent Comisia de Etică din Universitate, până n-o bagă organele la favorizarea infractorului.