Joia trecută, la a 98-a aniversare a intrării în Oradea a trupelor generalului Traian Moşoiu pe 20 aprilie 1919, dată de la care, cu excepţia ocupaţiei horthiste, oraşul a rămas în administrare românească, provocarea zilei se prefigura arborarea steagului Transilvaniei, albastru-roşu-galben, la biroul eurodeputatului Laszlo Tokes. Când-colo, jurnaliştii aveau să constate că gestul n-a avut nimic ofensator, ba fostul episcop a pledat, convingător, pentru concilierea cu "fraţii români". Alături de el, preşedintele PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan, a explicat că steagul nu e nici pe departe un simbol şovin, cum s-ar fi bănuit, ci aparţine istoriceşte tuturor transilvănenilor, iar românii, de altfel, l-au şi purtat la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918.

Cu atât mai surprinzător a fost, în acest context, boicotul cotidianului Bihari Naplo de a nu relata şi al noilor grofi ai UDMR Bihor, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, de a nu participa la festivităţile organizate de municipalitatea orădeană. Politicienii nu şi-au motivat absenţa, dar gestul lor a fost tradus de ziar. Sărbătoarea, a proclamat BN, este artificială şi rezultat al unei mistificări, adevăratul erou fiind primarul Rimler Karoly, care ceruse trupelor lui Moşoiu, staţionate la Tileagd, să intre în oraş. De parcă armata română nu tocmai pentru asta venise, să-i alunge pe bolşevicii lui Kun Bela şi să pună în faptă hotărârea de la Alba Iulia.

Mai grav, BN a sugerat că Oradea ar fi o "comoară" pe care românii au furat-o ungurilor, iar eliberarea oraşului a însemnat începutul românizării forţate a Ardealului. Trecând peste detaliul că până atunci stăpânirea ungară nu permisese românilor nici măcar să-şi poarte numele, întrebarea e cum se face că fraţii maghiari au avut neîntrerupt, de atunci, şcolile lor, teatrele lor, editurile lor, ba şi politrucii lor la vârful regimului comunist? Dar că îndelungata "românizare forţată" are şi în prezent ca efect faptul că "asupriţii" de ieri sunt şi acum stăpânii politici ai judeţului, în ciuda inferiorităţii numerice?

Culmea e că inşii ce susţin că oraşul fără viceprimar UDMR "inventează" sărbători şi dau asigurări că ar participa la "evenimente care fac referire la buna convieţuire a locuitorilor oraşului", falsificatori ai istoriei trecute şi făuritori ai celei prezente, îşi etalează aberaţiile într-o perioadă când municipalitatea e implicată, inclusiv financiar şi mediatic, în organizarea jubileului Sfântului Ladislau, eveniment adresat aparent doar concitadinilor de etnie maghiară şi confesiune romano-catolică.

Procedând astfel, în contradicţie flagrantă cu realitatea şi cu bunul simţ, apostolii armoniei de sens unic ascund, de fapt, o altă evidenţă, mult mai costisitoare. Şi anume că, înfipţi zdravăn în administraţie, îşi plantează clientela în posturi şi o răsplăteşte cu contracte. Acţionează, altfel spus, cum bine i-a definit chiar "extremistul" Tokes, ca nişte "etno-bişniţari" pentru care grija faţă de maghiarime este doar o lozincă pe atât de golită de conţinut pe cât e de stridentă.