EU în UE: Duminică, România îşi votează reprezentanţii în Parlamentul European pentru a doua oară de la aderarea la Uniunea Europeană

Într-o ţară civilizată, orice om, după ce se trezeşte dimineaţa, face un duş. Şi, ca în orice societate civilizată, în Europa sunt norme care reglementează furnizarea, calitatea şi consumul apei. Apoi, ia micul dejun. Europa, de asemenea, are reguli privind securitatea alimentară. Apoi se deplasează la serviciu. Există, evident, şi norme europene referitoare la protecţia mediului şi la efectele poluării, la fel cum sunt reglementate relaţiile dintre angajator, angajat şi stat. Aşa poate fi explicat, pe înţelesul tuturor, impactul Uniunii Europene asupra cetăţenilor din cele 28 de state membre şi nu numai.

Aproximativ 70% din legislaţia naţională a acestor ţări este elaborată, direct ori indirect, de Parlamentul European, pentru care şi românii, cetăţeni europeni cu acte în regulă din 2007, sunt chemaţi să se pronunţe la alegerile din 25 mai. Fiindcă nu toţi realizează importanţa scrutinului, iar dezbaterea temelor europene a fost umbrită de conflictele interne, BIHOREANUL vă oferă un "Abecedar" european, prezentându-vă modul de organizare, atribuţiile şi rolul principalelor instituţii ale UE, într-o încercare de a vă convinge să participaţi la vot. Pentru că de fiecare depinde cum şi la ce preţuri veţi face în continuare duş, veţi munci, vă veţi hrăni, mişca şi munci zi de zi.

De la război la cooperare

UE este un ansamblu de instituţii şi norme care, deşi greoi, a făcut ca statele şi naţiunile să pună dialogul şi negocierea în locul confruntării. Uniunea a fost creată după al doilea război mondial, într-o primă etapă accentul fiind pus pe cooperarea economică: pentru că ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente, acest simplu fapt elimină riscul izbucnirii unui nou conflict armat. În 1958 este întemeiată Comunitatea Economică Europeană, care iniţial reglementa colaborarea între doar şase state (Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda). Ceea ce a început ca o uniune economică a devenit apoi, treptat, o entitate decisivă în nenumărate domenii, de la acordarea ajutoarelor pentru dezvoltare până la protecţia mediului, evoluţia fiind reflectată în 1993 prin modificarea denumirii CEE în Uniunea Europeană.

Asocierea statelor UE e întemeiată în primul rând pe valorile statului de drept, acţiunile Uniunii fiind bazate pe tratate convenite de comun acord de toate statele membre. Efectul e că de peste o jumătate de secol partea de continent ce formează UE se bucură de pace, iar populaţia sa trăieşte la standarde în general ridicate şi, cu timpul, pe cale de uniformizare, astfel încât ţările cu nivel mai scăzut să le ajungă treptat pe cele mai dezvoltate. O consecinţă imediată, cea mai uşor de perceput de fiecare cetăţean, este dispariţia controalelor la frontierele statelor UE, deci libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor.

UE, o "republică" parlamentară

UE are un cadru instituţional unic în lume, în care strategiile sunt stabilite de Consiliul European, ce reuneşte liderii politici naţionali şi europeni, şi de eurodeputaţi, interesele sale fiind promovate de Comisia Europeană, ai cărei membri sunt desemnaţi de guvernele naţionale.

Cea mai reprezentativă instituţie este Parlamentul European, singurul for ales direct de cei 500 de milioane de cetăţeni, care are rolul cheie în alegerea preşedintelui Comisiei Europene şi care, împreună cu Consiliul Uniunii Europene, decide asupra legislaţiei şi bugetului comunitar. Comisia Europeană este "guvernul" european, ce propune proiecte legislative şi aplică legislaţia adoptată de PE şi de Consiliul UE, supraveghează respectarea tratatelor europene şi funcţionarea agenţiilor europene. Consiliul UE, format din miniştrii guvernelor naţionale, împarte cu PE puterea legislativă şi bugetară, iar Consiliul European (a nu se confunda cu Consiliul Uniunii Europene!), alcătuit din şefii de state şi de guverne naţionale, este organul strategic care decide orientarea UE în raport cu celelalte puteri mondiale (SUA, Rusia, China).

România, un "profitor"

Membră UE din 2007, România este, în ciuda percepţiei cetăţenilor săi, un beneficiar net al aderării. Primul argument este însăşi libertatea fiecărui român de a călători în orice stat UE şi de a munci şi trăi, treptat fără nicio restricţie, în oricare din aceste state.

În pofida mitului că "mai mult cotizăm la UE decât profităm de avantajele UE", beneficiile integrării europene a României se simt inclusiv în plan economic şi în fondurile europene pe care instituţiile şi firmele româneşti le primesc din bugetul Uniunii. Acest lucru e demonstrat de datele Ministerului Finanţelor Publice şi ale Băncii Naţionale a României, prin aşa-numita balanţă financiară netă, adică indicele de evaluare a relaţiei fiecărui stat membru cu UE.

Astfel, la finele anului 2012, balanţa financiară netă arăta că în primii şase ani de la aderare, România a contribuit la bugetul UE cu 7,7 miliarde euro, dar a primit 15,5 miliarde euro. Estimările pentru anul trecut (statisticile încă nu au fost finalizate) spun că până în 2013 România a "cotizat" la UE cu 10,8 miliarde euro şi a beneficiat de 29,9 miliarde euro din fondurile europene.

"Revoluţie" în sistem

După scrutinul din 2009, românii vor participa a doua oară la alegerea Parlamentului European, care va fi mai important decât oricând, pentru că odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona are noi competenţe. Cel mai important e că nominalizarea de către statele membre a viitorului preşedinte al CE va trebui să ţină seama de rezultatul alegerilor europene, iar candidatul la această funcţie va trebui aprobat de PE, printr-o procedură similară desemnării unui premier şi învestirii unui guvern naţional.

În PE activează opt familii politice, cele mai importante fiind PPE (Partidul Popular European, care prin portughezul Jos Manuel Barosso a condus CE între 2005-2014), PES (Partidul European Socialist) şi ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni). Mai există Partidul Verzilor, Alianţa Europeană a Coservatorilor şi Reformiştilor, Partidul Stângii, Mişcarea pentru o Europă a Libertăţilor şi Democraţiei şi Partidul Democrat European.

Pentru funcţia de preşedinte al CE, PPE îl propune acum pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker, PES pe germanul Martin Schultz (în prezent preşedinte al PE), iar liberalii de la ALDE pe cel mai bun fost premier al Belgiei, Guy Verhofstadt.

La obiect şi pe lângă

La PPE sunt afiliate PDL şi UDMR, PSD face parte din PES, iar PNL activează în ALDE. Deşi toate aceste formaţiuni au reprezentanţi în PE încă din 2007 (întâi ca observatori, iar din 2009 ca eurodeputaţi plini), doar o parte din ele dezbat temele europene, cealaltă preferând exclusiv disputele interne. Atât comentatorii români, cât şi cei străini afirmă că responsabili sunt premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, ambii interesaţi să deturneze interesul cetăţenilor spre ei înşişi, unul pentru a-şi consolida dominaţia asupra stângii şi a-şi mări şansele să devină viitorul şef al statului, iar celălalt pentru a acapara dreapta şi a-şi crea condiţiile să conducă viitoarea opoziţie.

Prin mesajul "Mândri că suntem români", PSD nu propune niciun program, ci doar îl scoate în faţă pe Victor Ponta cu mesajul că socialiştii români vor avea grijă ca România să fie o excepţie în Europa, iar UE să nu se "amestece" în treburile interne de la Bucureşti, ceea ce contrazice însăşi ideea fundamentală a UE, că regulile sunt aceleaşi pentru toate statele membre. Partidul prezidenţial, Mişcarea Populară, are şi el un slogan la fel de vag, "Ridicăm România", iar ca purtător de imagine un alt personaj, Elena Udrea, care nu candidează.

Singurele formaţiuni care au încercat să discute teme europene sunt PNL şi PDL, partide ai căror candidaţi, deşi dezavantajaţi mediatic, au vorbit în campanie despre piaţa comună europeană, politica agricolă comunitară, proiectele unui sistem unic de fiscalitate (impozite şi taxe la acelaşi nivel procentual în toate statele UE), egalitatea de şanse, libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, accesul în spaţiul Schengen, protecţia mediului, energie, relaţia dintre instituţiile UE şi cele naţionale, funcţionarea statului de drept şi independenţa justiţiei.

Rămâne de văzut dacă au şi reuşit să atragă atenţia cetăţenilor, dacă aceştia se vor prezenta la vot şi dacă, odată ajunşi cu ştampila în mână, vor căuta pe buletinele de vot tot numele celor doi politicieni care au acaparat campania, sau pe cele ale candidaţilor care au avut măcar bunul-simţ să le vorbească despre Europa, problemele ei şi posibilele soluţii. Tocmai pentru că, în primul rând, Europa înseamnă dialog, nu circ!

Alegerile pentru PE au loc în toate cele 28 state UE între 22-25 mai, românii fiind aşteptaţi la urne duminică, 25 mai, pentru a-şi alege cei 32 de reprezentanţi din totalul de 751 membri ai acestui for. Locurile în PE sunt repartizate statelor pe principiul "proporţionalităţii degresive", astfel că statele cu o populaţie mai numeroasă au mai multe locuri decât cele mai mici, dar acestora le revin, totuşi, mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporţional. Ca număr de eurodeputaţi, România este pe locul al şaptelea.

În România, au depus liste pentru PE alianţa PSD-UNPR-PC (cu "vedete" precum Daciana Sârbu, Corina Creţu şi Ecaterina Andronescu), PNL (Norica Nicolai, Renate Weber, Cristian Buşoi, Adina Vălean, Ramona Mănescu), PDL (Monica Macovei şi Teodor Stolojan), UDMR, PPDD, PMP, PNŢCD, Forţa Civică, Alternativa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, PRM, Partidul Verde, Noua Republică, Partidul Dreptăţii Sociale şi Partidul Ecologist Român.

De asemenea, concurează ca independenţi actorul Mircea Diaconu (ex-PNL), Dănuţ Liga (ex-PDL), fosta gimnastă Corina Ungureanu, Iulian Capsali (regizor), Paul Purea (ex-PPDD), Peter Costea (avocat), Constantin Titian (neurochirurg) şi Valentin Dăeanu (om de afaceri).