"Cinci milioane or vrut să-mi dea amendă ăştia, că n-am purtat halat alb la tejghea... Să-i bată Dumniezo dă nesătui, urcă munţii la amenzi şi la ciubuc!". Aşa se plângea un bărbat din mulţimea adunată la Ştei, unde primarul PDL avea să-i ofere lui Traian Băsescu, în mod simbolic, o sabie a dreptăţii.

"Să-i bată Dumniezo!", suduia bărbatul, proprietarul unui "bolt" din satul Lunca, de la poalele Apusenilor. Locul unde cu un ceas înainte aterizase elicopterul prezidenţial, dar şi locul unde, cu o zi înainte, năvălise cine ştie ce inspector al uneia din multele instituţii de control, pentru a taxa cu asprime, nu-i aşa, nerespectarea legii.

"Să-i bată Dumniezo!", blestema bărbatul, obidit că inspectorii cotrobăie muntele ca Securitatea după partizani, procurând bani fie pentru bugetul vlăguit al statului, fie pentru propriile buzunare.

După un ceas, pe scena din centrul Şteiului, şeful statului primea "paloşul dreptăţii". Avea o lungime impresionantă ("un metru şi douăzeci de "ţenti"", îmi zicea ulterior primarul oraşului), dar eu n-am fost impresionat. Eu mă gândeam nu la simbolistică, ci la butaforie şi bâlci. Paloşul era bont, decorativ, nu de luptat împotriva balaurului nedreptăţii. N-am putut să nu-mi amintesc cum, pentru proaspătul cadorisit, tot aşa a fost şi lupta anticorupţie ("La ţepe!", ameninţa el sistemul ticăloşit, ajungând însă să-l prezideze), şi îndemnul "Să trăiţi bine!" (valabil în continuare doar pentru nomenclatură), şi condamnarea comunismului (recomandările Raportului Tismăneanu rămânând literă moartă), şi făgăduiala că va afla criminalii de la Revoluţie şi Mineriade, şi câte şi mai câte altele...

Mi-am amintit episodul din Ştei în fiecare zi de după vizita prezidenţială, dar mai ales în ziua ruperii Guvernului PDL-PSD. Nu ştiu cine a plănuit scandalul, nu ştiu nici care din cele două partide are dreptate (mă tem că nici unul), dar eu m-am bucurat. Fiindcă n-am fost o ţară guvernată normal şi gospodăreşte nici la "centru", nici în "teritoriu".

Ştiu că ABC-istul din Lunca - şi mulţi alţii ca el - o să răsufle uşurat: multă vreme de acum înainte, luaţi cu politica, activiştii de partid o să aibă alte treburi, nu să năvălească la produs bani cu forţa pe care le-o dădea sentimentul că sunt zapciii unei cârmuiri atotputernice, care nu dă seama nimănui, care-i poate pedepsi pe cei mici şi adăposti furtul cu voie de la stăpânire.

Nu am plâns niciodată de soarta PSD-ului, aşa că n-o fac nici acum. Faptul că au fost forţaţi să plece de la guvernare o fi păgubos pentru Geoană şi ai lui, dar pentru noi e de bine: jumătatea roşie a lefegiilor năpustiţi asupra oamenilor pentru te miri ce mărunţişuri au trecut în opoziţie şi vor sta cu ochii, ca pe butelie, pe foştii tovarăşi de drum.