După o zi de pauză, Campionatul European U16 de baschet masculin de la Oradea revine în prim-plan. Competiția intră de vineri, 14 august, în faza decisivă, iar iubitorii baschetului vor avea parte de o zi plină la cele două săli care găzduiesc turneul.

Naționala României va reveni pe parchet într-un meci cu Germania, programat vineri, de la ora 15:30.

Tricolorii vor încerca să încheie cât mai sus turneul european disputat pe teren propriu. Pentru a ocupa unul dintre locurile 5–8, România va trebui să treacă de Germania în partida programată la Oradea Arena.

Tot pentru locurile 5–8 se va disputa, de la ora 13:00, și partida Polonia – Grecia, tot la Oradea Arena. În același timp, Arena Antonio Alexe va găzdui alte trei partide de clasament.

Semifinale spectaculoase la Oradea Arena

Tot vineri sunt programate și cele două semifinale ale Campionatului European U16. Miza este uriașă: calificarea în finala competiției și lupta pentru medaliile europene.

Programul semifinalelor:

Lituania – Franța, ora 18:00, Oradea Arena;

Spania – Letonia, ora 20:30, Oradea Arena.

Cele patru echipe vor lupta pentru un loc în marea finală de sâmbătă.

Programul complet al meciurilor de vineri

Pe lângă partidele României și semifinalele competiției, vineri sunt programate și alte confruntări pentru stabilirea clasamentului final:

Oradea Arena

13:00 – Polonia – Grecia, locurile 5–8;

15:30 – România – Germania, locurile 5–8;

18:00 – Lituania – Franța, semifinală;

20:30 – Spania – Letonia, semifinală.

Arena Antonio Alexe

13:00 – Israel – Georgia, locurile 13–16;

15:30 – Belgia – Slovenia, locurile 13–16;

18:00 – Italia – Turcia, locurile 9–12;

20:30 – Cehia – Serbia, locurile 9–12.

Sâmbătă se joacă pentru medalii

Campionatul European U16 se va încheia sâmbătă, 15 august, când sunt programate ultimele meciuri ale turneului.

Finala mică va începe la ora 18:00, iar marea finală este programată de la ora 20:30.

Pentru orădenii și bihorenii care vor să urmărească baschetul juvenil european la cel mai înalt nivel, există un motiv în plus să ajungă la cele două arene: accesul spectatorilor este gratuit.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!