- Sub genericul „BIHOREANUL - 25 de ani”, republicăm povești impresionante din arhiva ziarului
- După extrasele din poveștile de viață ale regretatului om de sport Emeric Ienei, a venit rândul unui episod pe cât de șocant, pe atât de puțin cunoscut de publicul larg: deturnarea unui avion pe Aeroportul Oradea, în plin regim comunist, urmată de aterizarea în Occident și apoi întoarcerea dramatică în România... din dragoste
Săptămânalul BIHOREANUL a împlinit, se știe, 25 de ani de la apariția primului număr - un sfert de veac marcat de dezvăluiri incendiare, reportaje exclusive, portrete inedite și articole controversate, toate conturând, de o manieră mai mult sau mai puțin fidelă, istoria comunității bihorene.
La ceas aniversar, e un moment bun nu doar să sărbătorim ceea ce reprezintă o performanță în mass-media din România, ci și să rememorăm câteva dintre subiectele care au făcut vâlvă la momentul publicării lor. Așadar, număr de număr, vom face o scurtă incursiune în trecut, republicând articole de arhivă. Pentru cei mai în vârstă - un bun prilej de amintiri sau nostalgii, pentru cei mai tineri - ocazia de a afla lucruri neștiute sau chiar inimaginabile.
Începem azi cu povestea aproape incredibilă - publicată la 1 noiembrie 2000 - a grupului de „teroriști” bihoreni care, la începutul anilor 70, au deturnat un avion de pe Aeroportul Oradea pentru a se refugia cu el în Occident. Un act aproape nebun, în plin regim comunist...
În primăvara anului 1971, un zvon incredibil circula în Oradea: „Cîţiva tineri maghiari au deturnat un avion şi-au aterizat cu el în Austria!”. Apoi, comunicatul oficial. Cîteva rînduri seci, atent cîntărite de cenzură. Capul întregii operaţiuni a fost Moka Adalbert, un om cu o poveste de viaţă incredibilă: în ciuda faptului că are un uşor handicap fizic, a reuşit să decoleze, sub o ploaie de gloanţe, cu un avion plin cu pasageri. Dar dorul de soţie nu i-a dat pace. A revenit în ţară, deşi comuniştii îl condamnaseră la temniţă grea. 12 ani a stat în puşcărie şi, după eliberare, s-a recăsătorit cu Irene, femeia de care autorităţile nu au reuşit să îl despartă.
BIHOREANUL a reuşit să îl găsească pe Moka Adalbert şi vă prezintă amănuntele unei poveşti nescrise, despre care s-a vorbit mult, dar numai în şoaptă, pe la colţuri. Pentru că Securitatea avea urechi peste tot.
Obsedat de libertate
Deşi ezită să o facă, Moka Adalbert se poate lăuda cu o viaţă tumultuoasă. La 17 ani, pe cînd alerga cu motocicleta, a accidentat un copil. A plătit cu 6 luni de puşcărie. Un an mai tîrziu a devenit victimă. Tractorul pe care lucra a derapat şi s-a răsturnat. A fost scos de sub mormanul de fiare, dar şi-a pierdut un picior, de la genunchi în jos. De atunci, merge cu ajutorul unei proteze.
De Irene s-a îndrăgostit la cîteva luni după accident. După doi ani de curte asiduă, femeia a acceptat să-i devină soţie. Dar Moka nu se simţea împlinit. Timp de 10 ani, gîndul emigrării l-a frămîntat. Zi şi noapte. Mai întîi a încercat să meargă legal, într-o excursie. Dar cele 6 luni de puşcărie au atîrnat greu şi nu a primit paşaport.
La 31 de ani, a realizat că singura alternativă e să treacă frontiera ilegal. Înarmat cu busolă, conserve şi binoclu, a început să dea tîrcoale Orşovei, dar n-a găsit nicio breşă în paza românească de la Dunăre. Ideea nebunească i-a venit privind ştirile: nişte palestinieni deturnaseră un avion. „Asta pot să fac şi eu!”, şi-a zis. N-a scăpat niciun cuvinţel soţiei sau rudelor, dar le-a împărtăşit ideea cîtorva prieteni care i s-au alăturat.
Tentative eşuate
În toamna lui 1970, Moka şi-a chemat oamenii. Stabilise data acţiunii:14 septembrie. Dar, cu doar o zi mai devreme, cîţiva tineri maghiari au deturnat o cursă internaţională Tarom, forţînd pilotul să aterizeze la Munchen. Au decis să mai aştepte. Însă nu prea mult.
În 26 septembrie 1970 şi-au cumpărat bilete la cursa Oradea-Bucureşti. „Ca să nu ne descopere la control, am introdus pistolul şi cele trei cuţite în proteza de la picior”, îşi aminteşte Bela bacsi. „Stabiliserăm să ocupăm primele locuri de lîngă cabina pilotului şi, după decolare, să intrăm peste el. Cînd am urcat în avion, două dintre locurile pe care le voiam erau ocupate”.
Ca să scoată armele din proteză, Moka a intrat la toaletă unde, cu ajutorul unei monede de 3 lei, a desfăcut şuruburile de la articulaţia piciorului de lemn. Cuţitele le-a introdus într-un ziar, pe care l-a oferit, amabil, unor membri din gaşcă aşezaţi mai în spate. Pistolul l-a păstrat pentru el. „Am văzut un securist îmbrăcat civil, care ieşea din cabina pilotului. Băieţii mi-au adus ziarul şi mi-au şoptit că mai bine renunţăm”, rememorează Adalbert.
În 4 februarie 1971 şi-au cumpărat din nou bilete de avion. Dar au renunţat iar: unul dintre ei şi-a luxat piciorul, se mişca prea greu şi, în plus, din cauza ceţii, decolarea a fost amînată. Astfel că la următoarea întîlnire au decis să atace altfel: aveau nevoie de mai multe arme.
Ziua cea mare
În zorii zilei de 27 mai 1971, ajutat de un camarad, Moka a furat două puşti: prima, chiar de la tatăl său şi cea de-a doua de la un vînător din Marghita. Apoi a tocmit un taximetrist: 100 de lei pentru o cursă de Oradea, adică de 5 ori mai mult decît preţul normal.
Alături de trei dintre prietenii săi, Moka a pornit cu taxiul, urmat de ceilalţi doi, care au luat o maşină de ocazie. La Oradea, cei şase au oprit la un apartament închiriat, nu înainte de a-l ruga pe taximetrist să vină mai tîrziu. Au scurtat din ţeava şi patul puştilor, au împărţit muniţia şi, după-amiază, la ora unu, s-au întîlnit iar la taxi. Moka a scos la iveală arma şi i-a cerut taximetristului să intre pe un drum lăturalnic: „Mergem la Aeroport să luăm un avion. Dacă vrei, poţi să vii cu noi. Pînă te gîndeşti, treci în spate. De aici conducem noi”.
Avionul, un Ilyushin 14 de fabricaţie sovietică, e pregătit de plecare. Pasagerii încep să urce. Moka, alături de trei camarazi şi de taximetrist, stă la pîndă în maşină, în parcarea din faţa aeroportului. Alţi doi membri ai grupului sunt pe poziţii. Un semn discret şi taxiul demarează în trombă. Se opreşte abia pe pistă, lîngă avion. Cei patru terorişti încep să tragă în aer. Unul dintre paznicii aeroportului scoate pistolul. Nu apucă să tragă. E dezarmat rapid de ceilalţi doi, care-l atacă pe la spate.
În cîteva secunde, unul dintre ei strigă, disperat: „N-avem pilot!”. Teroriştii găsesc rapid în mulţime cîţiva bărbaţi îmbrăcaţi la costum care - intuiesc ei - fac parte din echipaj. Cu ţeava pistolului la tîmplă, cei trei urcă în cabină. Erau mecanicul, copilotul şi telegrafistul.
Ploaie de gloanţe
„Nu putem porni! - anunţă copilotul. Trebuie îndepărtată de avion scara şi cablul de alimentare!”. Unul dintre oamenii lui Moka sare afară. Ceilalţi trag în aer pentru a-l acoperi. Doi soldaţi din paza Aeroportului deschid focul, dar temerarul se întoarce nevătămat. Uşa se închide şi pilotul turează motoarele.
„Nu putem porni”, spune, agăţîndu-se de o nouă scuză. E liniştit cu un pumn în cap. Avionul aleargă, gloanţele zgîrie fuzelajul. Deodată, pe pistă apare un tractor şi o cisternă. „Ne-au blocat!”, încearcă pilotul. Moka îl loveşte iar: „Murim noi, mori şi tu”. Ţeava puştii, proptită în ceafă, pare să-l convingă şi avionul decolează, trecînd la un metru deasupra cisternei.
Atacaţi de MIG-uri
Au trecut deja cîteva zeci de minute de zbor. Piraţii aerului încep să dea semne de nelinişte. „Ar trebui să fim în Ungaria şi sîntem tot în România!?”, întreabă Moka, privind prin hublou. „Astea sînt grajduri româneşti! Ăştia vor să ne prostească!”. Copilotul şi mecanicul mai primesc cîte un ghiont.
După o scurtă şedinţă, piraţii cer echipajului să meargă spre Dunăre, iar apoi să urmeze firul fluviului pînă la Viena. Avionul trece în Ungaria. Trei MIG-uri vin în atac. „Predaţi-vă! Avionul va fi doborît!”. Telegrafistul le transmite mesajul bandiţilor. Moka se înfurie iar: „Dacă vor să omoare oameni nevinovaţi, să tragă!”. MIG-urile se apropie ameninţător, se rotesc în jurul avionului dar, după o vreme, cedează.
„Face cinste Ceauşescu!”
Ajunşi deasupra Budapestei, membrii echipajului încearcă o portiţă de scăpare: „Nu mai avem combustibil!”. Teroriştii ştiu foarte bine că distanţa aeriană Oradea-Viena nu e mai mare decît cea de Bucureşti-Oradea. Aşa că telegrafistul se alege cu buza spartă.
Între pasageri, atmosfera e mult mai destinsă. Vamoş împarte suc şi prăjituri din cabina stewardeselor: „Face cinste Ceauşescu!”. După aproximativ 3 ore de zbor pe firul Dunării, avionul ajunge deasupra Vienei. Telegrafistul cere permisiunea de aterizare. La contactul cu solul, aparatul începe să se zguduie din toate încheieturile dar, în cele din urmă, se opreşte.
Surpriză! Moka cere ca avionul să fie alimentat şi să fie eliberată pista, gîndind că, în Spania, şansele de expulzare sunt mai mici. Austriecii aduc o oglindă uriaşă şi, astfel, piraţii aerului se conving că avionul are roţile ciuruite şi nu mai poate decola. Acum se explică şi zdruncinătura de la aterizare. Teroriştii cer alt avion dar, după 40 de minute de tratative, după ce austriecii le promit azil politic, întreaga bandă se predă.
Şeful grupului care a deturnat avionul a revenit în ţară din dragoste pentru soţia sa, Irene (foto), fiind aruncat de comunişti în puşcărie. „Îmi iubeam foarte mult soţia. Mi-era dor de ea. Am crezut că voi putea să intru în ţară fără a putea fi prins. Am avut ghinion”, spunea Adalbert
De dragul soţiei
Ajuns în arest, în culmea extazului, Moka avea să-i spună gardianului: „Niciodată n-ai închis în celula asta un om mai fericit!”. După cîteva luni de detenţie la Gratz, Moka s-a angajat ca mecanic. Cu toate că primea bani buni, dorul de soţie a început să-l tragă înapoi. I-a scris mult, dar numai cîteva epistole au trecut de bariera Securităţii.
Pînă la urmă, a luat a doua decizie nebunească din viaţă: să revină. A fost arestat în Iugoslavia, încă înainte de a intra în ţară. Tot pentru a doua oară în viaţă, ratase în încercarea de a trece Dunărea înot. A fost dus la Bucureşti, apoi direct la Penitenciarul Gherla. Fusese condamnat deja la 23 de ani de puşcărie. N-a apucat să o vadă pe Irene decît la vorbitor, după cîteva luni.
După 12 ani de temniţă grea, Nicolae Ceauşescu l-a graţiat. S-a recăsătorit cu femeia de care comuniştii îl siliseră să divorţeze. Acum trăieşte liniştit, alături de ea, la Marghita, îngrijindu-şi via. Seara îşi povesteşte viaţa. Erika Faber, o consăteancă de-ale sale, lucrează deja la romanul „Aripi Frînte”. O carte despre un terorist îndrăgostit, pentru care iubirea a stat mai presus decît libertatea la care a visat o viaţă.
„Ce mare lucru am făcut? Unii au deturnat avioane pentru a cîştiga milioane de dolari. Noi am făcut-o doar pentru un gram de libertate”
Moka Adalbert
Ce fac teroriştii în anul 2000
Moka Adalbert, capul bandei, avea, în 1971, 30 de ani. Era „intelectualul” grupului: 10 clase. E singurul care mai locuieşte în ţară.
Vamos Robert Alexandru avea, în momentul plecării, 20 de ani. Era absolvent a 7 clase. Acum e proprietarul unui restaurant din Viena. N-a mai venit niciodată în ţară.
Fraţii Papp aveau, în 1971, 28 şi 30 de ani. Absolviseră 7 clase şi erau mozaicari. Acum locuiesc în Suedia, împreună cu familiile lor.
Vaisser Ianos era, în momentul plecării din ţară, şofer. Avea 22 de ani. S-a stabilit în Germania. Lucrează la o firmă internaţională de construcţii, ca tehnician.
Miheller Sandor avea 27 de ani şi doar patru clase terminate. Era strungar. Acum locuieşte în Canada şi are o firmă care se ocupă cu vînzarea de aparatură medicală.
Pedepsele
Cei din „Grupul Moka” au fost judecaţi în lipsă de Tribunalul Municipiului Bucureşti, în aprilie 1975. Împotriva lor au fost formulate 10 capete de acuzare, printre care: tentativă de furt calificat în dauna avutului obştesc, tîlhărie, tentativă de omor deosebit de grav, trecerea frauduloasă a frontierei.
Pentru fiecare dintre ei, pedeapsa a fost stabilită la 23 de ani de închisoare, 10 ani de interzicere a unor drepturi şi confiscarea unei jumătăţi din avere. Instanţa a mai stabilit că cei şase trebuie să plătească TAROM-ului despăgubiri de 420.871 de lei şi 50 de bani, iar statului 1.465 de lei, cheltuieli de judecată.
Pasager în avionul groazei
Orădeanul Gheorghe Ciucur (foto) a fost unul dintre cei 20 de pasageri aflaţi în avionul deturnat în mai 1971. „Trebuia să plec la Bucureşti în interes de serviciu, îşi aminteşte el. Cînd am văzut ce se întîmplă, am vrut să cobor. Doamna de alături mi-a spus să stau liniştit, că-i doar un exerciţiu. Cînd ne-am dat seama că nu-i a joacă, n-am mai putut coborî. Unii pasageri au leşinat de spaimă. O doamnă a încărunţit complet!... La Viena, imediat după debarcare, austriecii ne-au întrebat: „Care vrei să stai?”. N-a răspuns nimeni nici „da”, nici „nu”. Au întrebat apoi: „Care vrei să pleci acasă?”. Nimeni n-a răspuns şi nu ştiu cine a rămas. Pe mine mă aştepta soţia şi cei doi copii”.
Securistul pedepsit
Cei care au deturnat avionul susţin că nu au vărsat nicio picătură de sînge. Dar victime au existat. Mai mulţi şefi ai Miliţiei şi Securităţii au plătit cu funcţiile. Ofiţerul de Securitate Olteanu Nedelcu, cel care răspundea de securitatea avionului, a fost aspru pedepsit: 8 ani de închisoare, din care a executat doar unul. Acum, Nedelcu e paralizat şi îşi tîrîie zilele în spatele unor uşi din cartierul orădean Rogerius pe care nu le mai deschide pentru nimeni.
Taximetristul ghinionist
Feher Andrei e taximetristul care l-a condus pe Moka şi pe trei dintre marghitani la Oradea, în 1974. Feher a urcat în avion, hotărît să plece, dar a coborît direct în braţele securiştilor. A stat închis două luni. „Cred că am scris un roman întreg cu declaraţii, prin care încercam să le explic că nu am ştiut nimic... Aveam 18 ani”. Acum, Andrei e căsătorit şi are un băiat de 17 ani.
Ziarele au vuit
DIE KRONE: „Ceauşescu a luat o palmă”
A doua zi după aterizarea la Viena, majoritatea ziarelor occidentale titrau pe prima pagină isprava celor şase bihoreni.
Gerhard Schuller, redactor la jurnalul austriac „Die Krone”, a declarat, pentru BIHOREANUL, că reporterii ziarului său nu au scăpat evenimentul. În ediţia din 28 mai 1971 ei titrau, pe prima pagină: „Conduşi de un şchiop cu picior de lemn, românii au reuşit să survoleze Ungaria, deşi au fost somaţi de piloţii MIG-urilor ruseşti să aterizeze. În momentul de faţă, situaţia lor e incertă, dar fapta lor rămîne: Ceauşescu a luat o palmă, în momentul în care situaţia în România este incertă din punct de vedere politic şi economic”.
AGERPRES: „Organele de stat cer extrădarea!”
Destul de rar pentru acele timpuri, o scurtă ştire despre isprava celor şase marghitani a fost difuzată şi în România, de agenţia oficială de ştiri Agerpres: „În ziua de 27 mai a.c. un grup de şase infractori, urmăriţi de organele de cercetare penală pentru săvîrşirea unor infracţiuni de tîlhărie, accident de circulaţie, deţinere ilegală de armament, sechestrare de persoane şi ameninţare cu moartea, încercînd să se sustragă de la răspunderea pentru faptele comise, prin folosirea armelor de foc, au pătruns în aeroportul din Oradea, au atacat echipajul unui avion de pasageri TAROM, care urma să efectueze cursa Bucureşti - Oradea, obligîndu-l să decoleze şi să aterizeze pe un aeroport din Austria. Organele de stat româneşti cer extrădarea infractorilor, returnarea avionului, pasagerilor şi echipajului!”.
Micul arsenal
Arsenalul folosit de cei şase nu a fost foarte mare:
- două arme de vînătoare de calibrul 16 mm (scurtate cu 12 cm din ţeavă şi 15 cm din pat) şi 20 de cartuşe de vînătoare;
- un pistol WFW de 6,35 mm cu 40 de cartuşe;
- un pistol TT cu 8 gloanţe (luat de la un paznic, dezarmat, pe Aeroport);
- două pumnale artizanale, cu lamă de 20 de centimetri.
Avionul
Avionul deturnat de Grupul Moka era de tip Ilyushin 14. Avionul a fost produs de sovietici începînd cu 1953, în 3.500 de bucăţi.
Număr de motoare: 2, cu elice
Capacitate maximă: 24 de pasageri
Autonomie de zbor: 1.800 km
Viteză de croazieră: 300 -350 km/oră
Lungimea pistei, necesară decolării: 1.200 m
Text: Simona Iacob, Foto: Ovidiu Pascu