Iubitorii fotbalului bihorean sunt așteptați, sâmbătă, de la ora 17, la Stadionul Iuliu Bodola, pentru a cinsti memoria fostului fotbalist Dumitru Burescu, plecat dintre noi în urmă cu doi ani, la doar 54 de ani, dar și pentru a face un gest caritabil.
„Aşteptăm cât mai multă lume la stadion să cinstim cum se cuvine memoria fostului nostru coleg şi prieten. Cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, dorim să ne implicăm după posibilităţi şi în diferite cazuri sociale. De data aceasta dorim să-l ajutăm pe Szasz Patrick, un copilaş de aproape doi anişori a cărui mamă a decedat la naştere şi are nevoie de sprijin", a declarat Adrian Moisa, preşedintele Old Boys FC Bihor, care organizează Memorialul "Dumitru Burescu".
Intrarea spectatorilor la stadion este liberă, dar doritorii sunt îndemnați să doneze într-o urnă specială pentru copilașul rămas orfan de mamă.
Cei care doresc să-l ajute pe copilaş o pot face și donând orice sumă de bani în contul RO44BTRLRONCRT0573772101al Asociaţiei Old Boys FC Bihor cu menţiunea „pentru Patrick”.
Reamintim că în cadrul celei de-a doua ediţii a Memorialului "Dumitru Burescu" va avea loc meciul demonstrativ dintre echipele Old-Boys FC Bihor şi Old-Boys "Bătrâna doamnă" UTA Arad. Dumitru Burescu a evoluat la ambele cluburi, FC Bihor, respectiv UTA.
După cum transmit organizatorii de la Old-Boys FC Bihor, acţiunea va debuta sâmbătă, 15 iulie, în jurul orei 15, când delegaţiile celor două echipe se vor reculege la mormântul lui Dumitru Burescu.
Meciul demonstrativ va începe la ora 17, la Stadionul Iuliu Bodola.
Şi la ediţia din acest an şi-au anunţat prezenţa în cele două echipe nume grele din istoria celor două cluburi.
Astfel, printre foştii fotbalişti care au confirmat prezenţa la stadion se numără: Vladimir Tămaş, Sandor Kulcsar, Ovidiu Lazăr, Ioan Pap-Deac, Petre Câmpan, Florin Farcaş, Zeno Bundea, Adrian Anca, Ramses Gado, Dorin Mihuţ, Lucian Ciocan, Claudiu Mutu, Sorin Todea, Stelian Farcău, Marcel Abrudan, Sorin Simuţ, Florin Negrea, Sebastian Platon, Dan Chiş, Dumitru Măniguţiu, Adrian Moisa, Levente Jambor, Răzvan Pocian, precum şi alţii – la Old Boys FC Bihor.
De partea cealaltă, din lotul echipei Old-Boys "Bătrâna Doamnă" UTA vor face parte, printre alţii, Dorel Toderaş, Adrian Negrău, Dumitru Mitu, Dorel Mutică, Sebastian Huţan, Sorin Botiş, Roland Nagy, Marius Ciubăncan sau Dan Stupar.
Meciul va fi arbitrat la centru de Florin Marcu, în timp ce la cele două linii asistenţi vor fi Dorin Mudura şi Cristian Pirtea.
Reamintim că Dumitru Burescu s-a stins din viaţă în anul 2021, pe data de 9 august, la doar 54 de ani.