Desfăşurată pe o vreme potrivnică (furtuni şi temperaturi de 4 grade), Cupa Europeană de Tineret a reunit la Sofia, în Bulgaria, la linia de tragere 300 de sportivi de pe întregul continent. Delegaţia României a fost formată din 10 sportivi, printre care şi doi din Oradea, Mara Mihociu şi Sergiu Pallag, de la C.S. Crişul Oradea.

Condiţiile meteo (video jos) au făcut ca orice calcule legate de calificări să fie dificil de previzionat, în tirul cu arcul, lumina diferită putând afecta semnificativ rezultatele tragerii. Astfel, cei doi orădeni trăgeau o serie cu soare, una cu nori negri deasupra.

Deşi a obţinut în calificări doar 599 de puncte (locul 15), Mara Mihociu a reuşit să treacă de prima adversară din meciurile eliminatorii, Mariela Grozdeva (Bulgaria), fiind oprită de Kenza Pop (Luxemburg), numărul 2 la această competiţie, la numai 11 puncte diferenţă.

Sergiu Pallag a reuşit, în calificări, un scor de 643 de puncte (locul 15), trecând şi el de primul adversar din meciurile eliminatorii, elveţianul Anton Nahrgang (132 la 128). În cel de-al doilea meci eliminatoriu, Sergiu l-a întâlnit pe numărul 2 la cadeţi compound, Noah Nuber (Germania), care l-a învins cu 137 la 122.

Un rezultat bun a obţinut echipa Mara Mihociu (C.S. Crişul Oradea) - Andrei Bălteanu (C.S.S. Unirea Iaşi), care a ocupat locul 4 la echipe mixte compound.

„Rezultatele sportivilor dublu legitimaţi la C.S. Redpoint - C.S. Crişul Oradea se datorează şi susţinerii sponsorilor şi altor persoane cu suflet mare care au ales să rămână anonime”, se arată într-un comunicat al CS Redpoint.

Sportivii C.S. Crişul Oradea se pregătesc acum pentru Campionatele Naţionale outdoor, Cupa României şi Campionatul European. „Avem în pregătire numeroşi sportivi tineri, care ar putea genera rezultate deosebite atât naţionale, cât şi internaţionale", a precizat Pető Dalma Csilla, directoarea clubului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!