Doi dintre pugiliştii salontani de la echipa Basti Box, care a participat în perioada 2-5 noiembrie, la Dunaujvaros, în Ungaria, la întrecerile turneului internaţional de box dotat cu Cupa Dunării, au reuşit să se impună în meciurile pe care le-au disputat. Este vorba despre Norbert Vas, care a participat la categoria 52kg şi Adrian Ruge, la 64 kg.

În total, clubul bihorean a deplasat la aceste întreceri şase sportivi, în afară de cei doi mai boxând şi clasându-se pe locul II: Adelin Bulboacă (la 60 kg), Bogdan Cioară (57 kg), Berndt Richard (64 kg) şi Benjamin Bertok (+ 91kg).

"Echipa a avut o comportare foarte bună, sportivii s-au comportat remarcabil, iar Norbert Vas a obţinut această frumoasă victorie în cadrul categoriei de vârstă elită", a declarat antrenorul emerit Teodor Silaghi.

La turneu au participat loturile naţionale ale Bosniei Herţegovina, Slovaciei, iar din România a fost prezent clubul Basti Box Salonta. Din Ungaria au fost reprezentanţi de la mai multe cluburi.

De precizat că atât sportivii clubului salontan, cât şi cei doi antrenori, Teodor Silaghi şi Sebastian Silaghi, au fost felicitaţi de către fostul campion mondial Erdei Zsolt.

Pe de altă parte, clubul Basti Box informează că această lună este o lună de foc pentru sportivi saontani, care vor participa în perioada 23- 26 noiembrie, la Zagreb, la Openul Croaţiei.