Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, vineri, trimiterea în judecată a ex-deputatei UDMR Peto Csilla, acuzată de conflict de interese.

Potrivit comunicatului, în perioada 2008-2012, cât timp a fost deputat pe lista UDMR Bihor, Peto şi-a angajat fiica în cadrul biroului parlamentar. "În perioada februarie 2009 - decembrie 2012, fiica inculpatei a fost remunerată din bugetul Camerei Deputaţilor cu un salariu de 1.523 lei/lună", se specifică în informare.

Dosarul penal al ex-deputatei a fost constituit în noiembrie 2011, ca urmare a unei plângeri formulate de Agenţia Naţională de Integritate. "În urma evaluărilor demarate în noiembrie 2010, ANI a constatat că Csilla-Maria Peto a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale, Dalma Csilla Peto, din 01.02.2009 până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor", se specifica atunci în informarea făcută de Biroul de presă al ANI.

Ulterior, în ciuda anchetei pornite împotriva ei, Peto a continuat să-şi menţină fiica în funcţie până în decembrie 2012. Dosarul ex-deputatei UDMR a fost înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.