Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică la Digi24 că examenele naţionale se vor ţine la data stabilită, cu elevii în sală, indiferent de evoluţia epidemiei de Covid-19.

"Nu va exista niciun elev care să nu poată susţine examenele naţionale indiferent de evoluţia epidemiologică. Examenele naţionale se vor susţine la data programată cu prezenţă fizică", a afirmat Cîmpeanu.

Ministrul precizat că se poartă deja discuţii în acest sens cu reprezentanţii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

"Dacă se depăşeşte 6 la mie se suspendă orice activitate şcolară. Cu o singură excepţie - am anticipat deja, deşi nu ne dorim, deşi eu personal sunt convins că nu vom ajunge să avem localităţi carantinate pe perioada examenelor naţionale - am iniţiat deja discuţiile cu CNSU pentru a lua în considerare o excepţie pentru derularea examenelor naţionale cu prezenţă ficică la datele stabilite”, a spus Cîmpeanu.

Potrivit unui ordin comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii adoptat sâmbătă, în scenariul roşu, în cazul în care rata de infectare cu Covid-19 depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori, dar nu şi pragul de 6 cazuri la mie, vor putea participa la ore, cu prezenţa fizică în şcoală toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, precum şi jumătate din elevii din clasele terminale.