Una dintre cele mai cunoscute echipe multidisciplinare din România specializate în tratamentul obezității, a doctorilor Dănuț și Viorel Dejeu, a trecut recent printr-un nou proces de reacreditare internațională, care confirmă menținerea unor standarde ridicate de siguranță și calitate în îngrijirea pacienților.

Evaluarea a fost realizată de Surgical Review Corporation (SRC), organism de referință în domeniul chirurgiei bariatrice și metabolice, iar în urma auditului fondatorii echipei și-au păstrat acreditările de excelență.

În plus, dr. Viorel Dejeu rămâne acreditat și în chirurgia bariatrică revizională, o supraspecializare rară, fiind primul medic din Europa care a obținut acest titlu. În prezent, acesta deține o dublă certificare internațională, în timp ce dr. Dănuț Dejeu este recunoscut drept Chirurg de Excelență în chirurgia bariatrică și metabolică.

Un proces riguros

Reacreditarea a presupus o analiză detaliată a activității medicale: rezultatele intervențiilor, rata complicațiilor, protocoalele de siguranță, dar și modul în care este gestionată experiența pacientului - de la prima evaluare până la monitorizarea post-operatorie.

„Reacreditarea nu este o formalitate, ci un proces riguros care ne obligă să demonstrăm constant că lucrăm la cele mai înalte standarde internaționale. Pentru noi, este o confirmare a faptului că pacienții noștri beneficiază de tratamente sigure, eficiente și aliniate la cele mai bune practici din lume”, a declarat dr. Viorel Dejeu.

La rândul său, dr. Dănuț Dejeu a subliniat importanța unei abordări integrate: „Chirurgia bariatrică nu înseamnă doar intervenția în sine, ci un parcurs medical complex. De aceea, am construit o echipă multidisciplinară care oferă sprijin complet pacientului – de la evaluare nutrițională și psihologică, până la monitorizare pe termen lung”.

O rețea medicală în expansiune

Echipa Doctor Dejeu reunește specialiști din chirurgie, nutriție, psihologie, terapie intensivă și gastroenterologie, oferind pacienților soluții personalizate și îngrijire completă. Cu peste 2.000 de pacienți anual și activitate în orașe precum București, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea și Arad, echipa a devenit un reper în domeniu.

De altfel, aceasta a deschis primele centre de endoscopie bariatrică din România și oferă inclusiv servicii de chirurgie estetică postbariatrică, prin medici specializați. În completare, a fost lansată și o clinică online de nutriție și psihologie, destinată inclusiv pacienților care urmează tratamente moderne pentru obezitate, precum terapiile din clasa GLP-1.

Parteneriatul cu MedLife, de peste un deceniu, susține dezvoltarea acestor servicii integrate.

În contextul în care obezitatea este recunoscută la nivel global ca boală cronică, accesul la tratamente sigure și validate internațional devine esențial, iar reconfirmarea acreditărilor contribuie la consolidarea poziției României pe harta centrelor de excelență.

Excelență la puterea a doua

Un nume bine cunoscut în medicina orădeană, dr. Dănuț Dejeu este asociat, așa cum BIHOREANUL a mai scris, cu dezvoltarea chirurgiei moderne în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Șef de secție și coordonator de echipe chirurgicale, acesta a contribuit la introducerea tehnicilor minim invazive și la tratarea unor cazuri complexe, inclusiv în chirurgia oncologică.

Experiența acumulată și rezultatele obținute i-au adus recunoaștere inclusiv internațională, fiind implicat în dezvoltarea chirurgiei bariatrice la standarde occidentale.

Dr. Viorel Dejeu s-a remarcat prin specializarea în chirurgia bariatrică avansată, în special în intervențiile revizionale – unele dintre cele mai dificile proceduri din domeniu. Acreditarea sa internațională îl plasează printre puținii chirurgi europeni certificați pentru astfel de intervenții.

Cu formare continuă în centre internaționale și o activitate orientată spre tehnici minim invazive, acesta este considerat unul dintre promotorii chirurgiei bariatrice moderne în România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!