Drumurile proaste sunt la fel de periculoase pentru motociclişti ca şi şoferii neatenţi. Starea deplorabilă a carosabilului a făcut ca marşul bikerilor din Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, organizat în cadrul campaniei "Să ne respectăm în trafic", să înceapă cu un accident.

Marşul celor peste 70 de motociclişti de la cluburile bihorene Hawks MC, White Wolwes MC, Black Eagles MC şi Wild Hawks a pornit în jurul orei 10 din parcarea de complexului comercial Real II din cartierul Episcopia. La doar câteva minute după ce unul dintre organizatori a dat semnalul "Motociclişti, plecăm!", unul dintre bikerii clubului orădean White Wolves, care pilota un chopper argintiu, s-a prăbuşit imediat după ieşirea din sensul giratoriu de la Real II.

Motociclistul se deplasa în coloană cu viteză redusă şi a pierdut controlul vehiculului datorită "şanţurilor" făcute în carosabil de camioanele de mare tonaj. În urma accidentului, bikerul a scăpat nevătămat, dar uleiul din cutia de viteze a motocicletei s-a scurs pe şosea. "Nu am nicio zgârâietură şi cred că nici motocicleta nu are nimic. Vom face nişte verificări, după care îmi voi continua drumul fără probleme", a declarat motociclistul.

Accident "în direct"

BIHOREANUL vă prezintă în exclusivitate înregistrarea accidentului surprinsă de o orădeancă pasionată de motociclete. "Filmam coloana. Motocicletele veneau pe rând, încet, când am văzut chopperul învârtindu-se pe loc. Motocicleta s-a lovit de un camion care stătea şi s-a răstunat", a povestit Andrea Szentpeteri.

Tânăra este de părere că întreaga vină a accidentului o poartă administratorul drumului. "Motocicleta cred că nu avea mai mult de 20 de kilometri la oră. Accidentul a avut loc din cauza drumului care s-a "lăsat" de la câte camioane trec pe el şi au apărut şanţuri în şosea", a spus Szentpeteri.

Organizatorii marşului au urcat chopper-ul pe maşina cu platformă care însoţeşte convoiul urmând să fie reparat la următoarea oprire. Cel mai probabil defecţiunea va fi remediată în Tăşnad, locul de întâlnire al motocicliştilor bihoreni cu colegii din Arad, Satu Mare, Baia Mare, Sălaj şi membrii cluburilor prietene din Ungaria.

"Asigură-te!"

Organizat sub deviza "Asigură-te!", în cadrul campaniei "Să ne respectăm în trafic", marşul reuneşte motociclişti din patru judeţe. "Turul" motorizat se va desfăşura pe direcţia Oradea, Carei, Tăşnad, Zalău, cu popas peste noapte la Apa Sărată. Returul se va face pe traseul Apa Sărată, Satu Mare, Carei, Valea lui Mihai, Oradea.

Intrarea în municipiu va avea loc sâmbătă în jurul orei 15.30, când organizatorii estimează că pe arterele orădene vor rula în coloană nu mai puţin de 500 de bikeri de la 14 cluburi plus motociclişti neafiliaţi. Destinaţia finală va fi Băile 1 Mai, unde vor fi aşteptaţi toţi iubitorii de motociclete la un "moto party", participanţii la marş urmând să se întoarcă acasă duminică, 8 mai.

Aceasta este cea de-a doua ediţie a marşului motorizat după cea de anul trecut şi are ca scop sensibilizarea participanţilor la trafic cu privire la prezenţa pe şosele a conducătorilor de motociclete şi mopede. "Încercăm să îi conştientizăm pe participanţii la trafic asupra fenomenului motociclistic. Vine vara, pe şosele vor fi tot mai multe motociclete şi mopede iar şoferii trebuie să fie puţin mai atenţi. Nu le cerem şoferilor decât să ne dea prioritate atunci când legea impune acest lucru şi să se asigure înainte să schimbe direcţia de mers", a declarat Dan Totoran, vicepreşedintele clubului White Wolwes MC.

Conform organizatorilor vârsta participanţilor la marşul motorizat din acest week-end variază între 17 şi 60 de ani, iar printre motociclişti se numără inclusiv o fată.