O decizie proastă luată într-un moment de criză i-a fost fatală unui localnic din Tinăud. Proprietar al unui ABC şi al unui cafe-bar în comuna de dincolo de Aleşd, în 2008 Costică Modog a apelat la un cămătar pentru a-şi extinde spaţiile comerciale.

După un an şi jumătate, timp în care a plătit lunar dobânzile împovărătoare impuse de creditor, omul a ajuns la fundul sacului, iar apoi a rămas fără agoniseala de-o viaţă. Căci, în contul datoriei de 15.000 euro, escrocul i-a luat până şi acoperişul de deasupra capului, deşi casa pusă gaj fusese evaluată la peste 100.000 euro. Totul, cu ajutorul unui versat executor judecătoresc...

Împrumut de şmenar

"Oferim împrumuturi cu garanţie imobiliară". Aşa suna anunţul dat la mica publicitate de Gheorghe Şipoş, un fost şmenar cu trei condamnări la activ, pentru înşelăciuni,  reprofilat acum pe cămătărie.

"Am găsit anunţul în ziar şi am sunat. Aveam nevoie urgentă de bani, pentru că voiam să extind ABC-ul, iar banca mi-a respins cererea de credit. I-am cerut 15.000 euro şi mi-a dat, cu garanţie ipotecară", a povestit BIHOREANULUI Costică Modog.

Conform înţelegerii, bărbatul s-a angajat ca lunar să-i plătească creditorului câte 10% din suma împrumutată, urmând ca acei 15.000 de euro efectiv primiţi să-i restituie pe toţi o dată. "Dacă după o lună aveam să-i dau toţi banii, trebuia să-i dau 1.500 de euro şi cei 15.000 luaţi. Dacă după două, trebuia să-i dau 3.000 de euro, pe lângă ăia 15.000, şi tot aşa".   

Timp de un an şi jumătate, omul a plătit lună de lună camăta de 7.000 lei şi spera să adune cât mai repede cei 15.000 de euro. "Tot ce câştigam la magazin şi la bar îi dădeam lui. Mă suna întotdeauna cu două-trei zile înainte de scadenţă, ca să-mi amintească. "Să nu cumva să nu veniţi domnu' Costică, aveţi grijă, că în două săptămâni vă mut în cort, aţi înţeles?" Am înţeles, ce să mai zic. Puteam să zic altceva?"...

Evaluare din pix

În vara anului 2009, Şipoş a dispărut dintr-o dată. Avea o condamnare definitivă şi, pentru a nu ajunge în spatele gratiilor, a preferat să plece din ţară. Spre disperarea lui Modog, rămas cu datoria neachitată şi casa ipotecată, cămătarul nu a mai răspuns la niciun telefon. "L-am tot sunat, am apelat la cunoştinţe, da' nimic", povesteşte bărbatul.

Câteva luni mai târziu, s-a trezit cu portărelul la uşă. "A venit executorul Gheorghe Beiuşan, o evaluatoare şi încă o femeie, Ana-Maria Fălăuş, care avea procură de la Şipoş să-mi poată scoate casa la licitaţie în contul datoriei neachitate".

Speriat, bărbatul a încercat să discute cu femeia, dar aceasta era de neclintit. "Eram într-un blocaj total, nu-mi plătisem nici furnizorii de marfă, dar totuşi am încercat să mă înţeleg cu ea. Mi-a spus că nu o interesează nimic şi că vrea casa şi că mă execută".

Supărarea lui Modog era cu atât mai mare cu cât îşi dădea seama cât de tras era pe sfoară, casa lui fiind apreciată cu doar un an înainte la 136.000 euro, respectiv 159.000 euro, de către doi evaluatori, de la două bănci unde umblase să se împrumute. Acum, însă, specialista adusă de executorul Beiuşan îi preţăluia casa la doar 22.000 euro, fără să ţină cont de criterii obligatorii în astfel de cazuri : aşezarea imobilului, care are ieşire la şoseaua ce taie satul, dar şi pe alte două străzi, existenţa spaţiilor comerciale amenajate cu toate utilităţile, ori amănuntul că unele clădiri erau noi. "Două corpuri de casă, un ABC, un bar, două grajduri şi o grădină de 3 ari cu toate utilităţile - au zis că nu fac laolaltă nici cât o garsonieră", s-a revoltat Modog. Şi nu degeaba. Căci un vecin de-al său obţinuse un credit de 100.000 euro pentru o proprietate mult mai mică.

Japcă pe faţă

Dar escrocheria nu se opreşte aici. Omul a încercat să-şi răscumpere el însuşi casa la licitaţie, prin intermediul unui prieten, însă nu i-a fost cu putinţă. "Au fost două licitaţii, organizate la cabinetul executorului din Oradea. La prima nu s-a prezentat nimeni, aşa că pentru a doua preţul era redus cu 25%. Am rugat un prieten să meargă, să liciteze pentru mine, dar a fost o păcăleală. Pe el l-a anunţat executorul că licitaţia se ţine la 8.30. A ajuns la ora stabilită, dar i s-a spus că licitaţia deja s-a terminat". Actele de vânzare erau deja semnate, pe numele Ana-Mariei Fălăuş, pentru 18.000 euro.

În aceeaşi zi, casa era întăbulată pe numele femeii care, după încă o zi, a scos-o la revânzare, pentru 65.000 euro. Disperat că va rămâne cu familia în stradă, Modog şi-a angajat avocat. Spera să amâne evacuarea până când va reuşi să ajungă la o înţelegere cu noua stăpână.

04 Costea.jpgAvocatul Dănuţ Costea (foto) a încercat să obţină anularea licitaţiei, contestând preţul stabilit şi modul în care s-a derulat procedura, şi încercând să convingă instanţa că întreaga licitaţie a fost, de fapt, regizată. "Este evident că a fost o înţelegere între executor şi reprezentantul cămătarului: cu ajutorul evaluatoarei, cei doi au stabilit un preţ mult sub cel real, iar cumpărătorul a fost chiar reprezentantul cămătarului", spune avocatul.

Evacuare cu atac de cord

Contestaţia înaintată la Judecătoria Aleşd a fost însă respinsă, iar astă-vară noua proprietară s-a înfipt din nou la uşa lui Modog, însoţită de acelaşi executor şi de o mulţime de bodyguarzi, somându-l să elibereze casa. "Dacă nu venea de urgenţă avocatul, atunci mă scoteau în stradă", spune bărbatul.

Omul a obţinut în aceeaşi zi suspendarea evacuării, printr-o ordonanţă preşedinţială a Judecătoriei, dar nici executorul nu a stat cu mâinile în sân. A deschis trei alte noi dosare execuţionale de evacuare, pe care le-a înaintat pe rând, aceleiaşi instanţe, însă în aşa fel încât acestea să ajungă, fiecare, la alt judecător, până prindea unul care să-i aprobe cererea.

Primele două au fost respinse, dar ultima a fost admisă, iar familia lui Modog a fost, în cele din urmă, scoasă în stradă. "Hăndrălăii aduşi de Fălăuş au spart uşile, au scos totu-n stradă, lucrurile noastre, ale copiiilor, ale tatălui meu, care a muncit o viaţă întreagă pentru pământul acesta. Am făcut atac de cord. Cu ambulanţa m-au dus la Cluj...", povesteşte omul.

"Îmi pare rău, dar nu e primul"

Executorul judecătoresc Gheorghe Beiuşan afirmă pentru BIHOREANUL că, în opinia sa, nu şi-a făcut decât meseria. "Clienta mi-a solicitat deschiderea unor noi dosare de execuţie, ceea ce e perfect legal, aşa că eu nu am făcut decât s-o reprezint. Îmi pare rău pentru Modog, dar nu e primul om executat silit. A ajuns aici numai din vina lui", a spus Beiuşan, pretinzând că şi licitaţia pe care a organizat-o la propriul birou a decurs pe lege. Evitând să se pronunţe despre subevaluarea proprietăţii, executorul susţine doar că procedura a fost 100% corectă. "S-a respectat procedura, licitaţia s-a ţinut la ora stabilită, au existat martori", zice Beiuşan, convins că singurul care a greşit a fost Modog. "Există un contract de împrumut girat cu proprietatea de domnul Modog. Şi-a făcut-o cu mâna lui. Chiar dacă face o mie de contestaţii, problema de fond tot rămâne şi în final tot va trebui să plece ori să plătească preţul cerut de noua proprietară", a încheiat executorul discuţia.

Ajuns acum pe drumuri, într-o situaţie fără ieşire, Costică Modog nu se dă totuşi bătut. "Voi merge până la capăt!", spune el, hotărât să-l reclame pe executor la procurori, pentru abuz în serviciu, iar pe noua stăpână a casei pentru instigare. "De la nişte cămătari nu am la ce să mă aştept, dar el zice că-i om al legii. Trebuia s-o respecte", spune bărbatul. Fără să-i treacă prin cap că executorul poate chiar a făcut-o, doar că în interesul altuia...


NEORTODOX
Nu-i moral, dar e legal

Solicitat de BIHOREANUL să comenteze modul în care a obţinut evacuarea familiei Modog, preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Ioan Bucurean, susţine că prestaţia colegului său Gheorghe Beiuşan nu a fost chiar una "ortodoxă", dar totuşi a fost pe lege. "Nu există nicio reglementare legală care să interzică procedeul utilizat, deschiderea în lanţ a unor dosare execuţionale, ci doar nu e normal. Normal este, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, să aştepţi să se pronunţe instanţa în procesele de suspendare a executării. Dar, probabil, clientul i-a cerut urgentarea procedurii, iar executorul s-a "executat"", spune Bucurean.