Primăria Oradea a anunțat vineri seară că specialişti ai Universităţii Timişoara au început joi cercetările pentru stabilirea cauzelor alunecărilor de teren care au distrus grădina publică Ciuperca.

Potrivit unui comunicat al municipalității - cel de-al doilea pe această temă de la producerea dezastrului - experţii au fost însoţiţi la faţa locului de reprezentanţi ai municipalităţii şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii.

"La întâlnirea de lucru care a avut loc după deplasarea în teren, echipa de experţi a prezentat concluziile la care a ajuns şi primele măsuri care vor fi luate: se vor continua investigaţiile geologice, se va realiza o expertizare topografică completă a situaţiei actuale, urmând să fie montate în teren elementele de urmărire a eventualelor deplasări de teren", se menţionează în comunicat.

Documentul arată și că "experţii vor întocmi până la sfârşitul săptămânii viitoare un proiect care va stabili ce lucrări trebuie făcute în regim de urgenţă pentru a consolida versantul".

În schimb, pentru că "raportul de expertiză pe care echipa timişoreană urmează să-l elaboreze necesită un timp mai îndelungat", experţii şi-au asumat un termen de două luni pentru finalizarea cercetărilor. Concluziile expertizei vor fi predate, deci, municipalităţii abia pe 25 ianuarie 2017!

"Raportul va cuprinde atât expertiza proiectului tehnic, cât şi cea a lucrărilor efectuate pe Dealul Ciuperca, urmând să prezinte cauzele producerii alunecărilor de teren, precum şi măsurile care trebuie luate", se menţionează în comunicatul Primăriei.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Grădina publică Ciuperca a fost distrusă în noaptea de sâmbătă spre duminică de o alunecare de teren în cadrul căreia versantul a venit la vale pe o lungime de 70 de metri. În ciuda aspectului dezastruos al zonei, reprezentanţii municipalităţii au susţinut, trei zile mai târziu, că prăbuşirea dealului a afectat mai puţin de 10% din lucrările făcute la grădina publică, investiţie de 1,9 milioane euro.