Un explorator originar din Beiuș, stabilit de aproape două decenii în Bali, se află în spatele unuia dintre cele mai spectaculoase recorduri recente omologate de Cartea Recordurilor.

Radu Frențiu a participat la documentarea și măsurarea oficială a celui mai lung șarpe sălbatic descoperit vreodată, un piton reticulat femelă descoperit în Indonezia și botezat „Baroneasa”.

Potrivit informațiilor publicate pe 4 februarie pe site-ul oficial Guinness World Records, reptila – din specia Malayopython reticulatus – a fost descoperită în regiunea Maros, pe insula Sulawesi, ce aparține de Indonezia, și a fost măsurată oficial la 18 ianuarie.

Lungimea confirmată este de 7,22 metri, de la cap până la vârful cozii, ceea ce o plasează pe primul loc în clasamentul celui mai lung șarpe sălbatic măsurat vreodată.

Guinness World Records precizează că, teoretic, sub anestezie – când musculatura șerpilor se relaxează complet – lungimea reală ar putea fi cu până la 10% mai mare, apropiindu-se de 7,9 metri. Totuși, din cauza riscurilor, animalele nu sunt sedate decât pentru motive medicale sau de siguranță, astfel că recordul este consemnat la lungimea măsurată în condiții normale.


sursa foto: Guinness World Records 

Evaluarea a fost realizată de Diaz Nugraha, ghid de viață sălbatică și expert în capturarea șerpilor din Borneo, împreună cu Radu Frențiu, explorator și fotograf de istorie naturală.

Reprezentanții Guinness World Records spun că cei doi au organizat rapid o expediție în Sulawesi după ce au apărut primele informații despre existența unui piton de dimensiuni neobișnuite, dorind să se asigure că exemplarul este documentat corect și conform standardelor Guinness.


sursa foto: Guinness World Records 

„Fiecare spirală de mușchi a acelui șarpe este o adevărată forță, iar fiecare părea să lucreze independent. Puterea unui asemenea șarpe este cea care te impresionează cel mai mult, alături de capacitatea sa de a se dilata atunci când înghite prăzi uriașe, chiar și de mărimea unei vaci – lucru imposibil de conceput pentru majoritatea oamenilor”, a declarat Radu Frențiu (foto) pentru Guinness World Records.

sursa foto: Guinness World Records 

Pe lângă măsurarea cu o ruletă topografică, pitonul a fost și cântărit, într-un sac mare de pânză, folosind cântare destinate de obicei sacilor de orez. Rezultatul: 96,5 kilograme, echivalentul greutății unui panda gigant adult.

Conform GWR, șarpele nu mâncase recent, iar după o masă consistentă ar fi putut depăși pragul de 100 kg.


sursa foto: Guinness World Records 

Reptila, supranumită „Ibu Baron” („Baroneasa”), se află în prezent în grija conservaționistului local Budi Purwanto, care a intervenit la finalul anului 2025 pentru a o salva și a preveni uciderea ei.

Exemplarul este ținut într-un țarc spațios, pe proprietatea acestuia din Maros, alături de alți șerpi salvați, într-un efort de protejare atât a animalelor, cât și a comunității locale.

Specialiștii atrag atenția că aparițiile tot mai frecvente ale pitonilor uriași în apropierea zonelor locuite sunt legate de distrugerea habitatelor naturale și de reducerea surselor de hrană, fenomen ce intensifică vechiul conflict dintre oameni și șerpi.

Deși pitonii nu sunt veninoși, ei pot fi letali prin constricție și sunt adesea uciși preventiv sau vânați.

Radu Frențiu și partenerii săi de expediție speră însă ca documentarea „Baronesei” să contribuie la schimbarea percepției asupra acestor animale. „Speranța noastră este ca pitonii și alți șerpi giganți să nu mai fie văzuți ca dăunători, ci ca un simbol al biodiversității locale și o resursă pentru ecoturism”, a transmis exploratorul bihorean, citat de Guinness World Records.

Radu Frențiu, se prezenta - într-un articol publicat în 2017 din BIHOREANUL - drept „prunc din Binş, născut pe strada Şcolii şi crescut pe Aleea Moţilor”. Chiar dacă și atunci era deja stabilit de multă vreme în Indonezia, Radu Frențiu a lansat campania „Nu-i Dior, e Bihor!”, după ce celebra casă de modă din Franța a copiat cojocul de Beiuș într-o colecție, fără să acorde credit creatorilor originali. 

„Am o dorinţă arzătoare de a vedea lumea că îndrăgeşte portul şi tradiţiile noastre. Cum pofta vine mâncând, acum aş vrea să văd ateliere meşteşugăreşti în Ţara Beiuşului, să-i văd pe aceşti meşteri plătiţi şi motivaţi să continue”, spunea atunci bărbatul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!