O explozie puternică a avut loc, duminică dimineață, la o stație de alimentare cu gaz comprimat de lângă București. O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită, anunță digi24.ro.

La momentul deflagrației, în stația din Pantelimon, județul Ilfov, se afla o mașină.

Zgomotul puternic s-a auzit de la distanță, iar imaginile surprinse acolo arată că autovehiculul a fost distrus în partea din spate, acolo unde se afla butelia.

„În cursul dimineții de astăzi, în jurul orei 05:35 am fost solicitați să intervenim la o stație CNG din localitatea Pantelimon, jud. Ilfov. Unde a avut loc o explozie la un autoturism aflat în stație, explozie neurmată de incendiu. Alimentarea cu gaze a fost oprită, traficul în zonă a fost restricționat. În urma evenimentului au rezultat două victime: prima a fost transportată la spital, iar cea de-a doua-decedată”, a anunțat ISU Ilfov, potrivit g4media.ro.

Potrivit Antena 3, persoana care a decedat ar fi fost un tânăr, angajat al stației.

Deocamdată, nu este clar cum anume s-a produs explozia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!