Dacă e să ne invidieze pentru ceva, străinii o pot face pentru darurile cu care ne-a înzestrat natura. Vecinii unguri au, însă, un motiv în plus: la noi, regimul comunist a amenajat în tot judeţul un sistem de îmbunătăţiri funciare cu aproape 4.000 km de canale pentru colectarea excedentului de apă din ploi.

Cum pusta maghiară are nevoie acută de apă pentru irigaţii şi pentru microhidrocentrale, iar noi nu doar că n-o folosim, ci mai şi cheltuim pentru a o ţine în canale, vecinii sunt dispuşi să o cumpere...

Paradox la frontieră

De cealaltă parte a graniţei, ungurii ba suferă de secetă, ba sunt păgubiţi de inundaţii. De partea aceasta, bihorenii sunt feriţi şi de efectele lipsei de precipitaţii, şi de cele ale ploilor în exces. Secretul? Marile lucrări de amenajări funciare realizate în "Epoca de Aur". "În Bihor avem 3.824 km de canale colectoare", spune Claudiu Gligor, şeful filialei Criş-Someş a ANIF. Amenajate până în 1989, acestea au un rol esenţial: când sunt ploi abundente preiau apele din cursurile naturale, astfel încât să fie folosite la nevoie, în caz de secetă.

Neavând un asemenea sistem, maghiarii au mari probleme mai ales în lipsa precipitaţiilor. Încă de acum un deceniu autorităţile de la Budapesta au cerut celor române să suplinească deficitul vânzându-le ceea ce ne prisoseşte, pentru ca partea maghiară să-l folosească atât în agricultură, cât şi pentru microhidrocentrale. "Din 2005 nu există întâlnire anuală a Comisiei hidrotehnice mixte româno-maghiare la care să nu înnoiască solicitarea", spune Gligor. Ungurii au indicat şi sursa pe care o doresc cel mai mult: canalul Ghepeş, din zona Salonta - Avram Iancu.

"Bazine" pentru ploi

România poate exporta apă fără probleme, pentru că la noi agricultorii nu sunt interesaţi de irigaţii. "Din 2004, când a existat o singură cerere, în zona Inand, nu am mai primit nicio solicitare pentru irigaţii", spune Gligor.

Prin urmare, toate canalele au intrat în conservare. Ce înseamnă asta? Că în continuare acestea colectează apele excedentare şi le ţin zăgăzuite "şerpuindu-le" prin judeţ până la vărsarea în Ungaria. "Problema e că atunci când plouă, noi avem prea multă apă şi trebuie s-o pompăm în alte bazine, unele la nivel mai ridicat, cheltuind cu electricitatea consumată în staţiile de pompare, până o putem deversa din nou într-un curs natural. Surplusul din jos de Oradea îl ducem prin canale spre sudul judeţului, până în Crişul Negru, care oricum tot în Ungaria se varsă", exemplifică şeful filialei ANIF.

Dar, pentru că vecinii au nevoie de apă şi în alte zone decât cele de vărsare naturală, le-ar prinde bine s-o primească nu doar prin acele locuri, ci şi pe "scurtături", prin canalele colectoare.

Pe banii UE

Acesta este motivul pentru care Ungaria are un interes special pentru canalul Ghepeş, mai ales că nu demult la Salonta a fost dată în folosinţă o staţie de epurare care a îmbunătăţit mult calitatea apei de aici, în trecut afectată de fosfaţi şi nitriţi. Singura problemă pentru a o exporta e tipic românească: întrucât canalul nu a mai fost curăţat de ceva vreme, operaţiunea este obligatorie pentru a dubla debitul la nivelul cerut de unguri, de 6-8 metri cubi pe secundă.

ANIF nu are banii necesari, circa un milion de euro, dar intenţionează să-i obţină din fonduri UE, spune Gligor, convins de rentabilitatea investiţiei. Căci, chiar dacă cele două părţi nu au ajuns încă să discute preţuri de livrare, cheltuielile de zeci de mii de euro făcute acum pentru a pompa degeaba apa, plus fondurile europene pentru curăţarea canalului, ar putea fi amortizate în câţiva ani, iar apoi instituţia să rămână cu profituri anuale de sute de mii de euro. Cum s-ar fi spus pe vremuri, în avantajul reciproc al celor două popoare vecine şi prietene...

ARADUL "DĂ" DE BĂUT
Bani la metru cub

Exportul de apă românească în Ungaria are un precedent: Consiliul Judeţean Arad, care deţine o companie de apă şi a asociat-o cu cea din vecini, construieşte din vară o conductă de 33 km spre judeţul Bekes, în baza unui acord semnat în 2011, investiţia de 10 milioane euro fiind suportată de partea maghiară şi urmând să fie dată în folosinţă vara viitoare. Aradul va livra vecinilor din Bekes între 22.000-30.000 mc de apă potabilă pe zi, la un preţ încă nestabilit, dar care nu va fi sub cel practicat pentru români.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a stabilit că exportul nu va afecta alimentarea consumatorilor de la noi, dat fiind că potenţialul zonei depăşeşte cu 60% necesităţile. Peste 350.000 de cetăţeni din 60 de localităţi maghiare nu vor mai fi dependenţi de sursele de apă din Bekes, insuficiente cantitativ şi deficitare calitativ din cauza contaminării cu arseniu.