Lucrările de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, iniţiate de Compania de Apă Oradea cu finanţare de la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi aport local dintr-un împrumut contractat de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, sunt în plină desfăşurare.

"Lucrările contractate cu finanţare de la Ministerul Mediului sunt realizate în proporţie de 63%, diferenţa urmând a fi executată în momentul în care vor veni banii, iar cele finanţate din creditul contractat de companie sunt în curs de execuţie şi au termen de finalizare data de 20 iulie", a declarat Ovidiu Gavra, directorul Companiei de Apă Oradea, luni în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, în prezent, plăţile pentru lucrările contractate din fondurile Ministerului Mediului sunt la nivelul lunii februarie 2009, fapt care încetineşte avansarea investiţiei. "Plăţile sunt la nivel de un milion de lei pe lună, iar constructorii au deja restanţe de încasat de ordinul a 8,5 milioane lei, inclusiv TVA, aşa că lucrează pe cum primesc banii", a spus Gavra.

Lucrări la schimb

Pentru utilizarea cât mai eficientă a unor fonduri şi aşa limitate, conducerea Companiei de Apă Oradea a hotărât înlocuirea de pe lista de investiţii a unui număr de 25 de străzi mai puţin populate din zonele mărginaşe ale oraşului cu alte 16 străzi situate în zonele alomerate. "Nu era normal să ducem 300 sau 500 de metri de reţea pe deal pentru o casă sau două, în vreme ce în oraş, în cartiere aglomerate avem reţele vechi şi distruse", a spus directorul.

Astfel în locul a 10.648 metri liniari de reţele de apă, canalizare şi canalizare pluvială de pe străzi precum Valea Frumoasă, Dâmbului, Frunzişului, Scânteia, Toamnei se vor face 11.878 metri de reţele pe străzi cum ar fi Belşugului, Clopoţeilor, Ogorului sau Matei Corvin.

Vor trebui să mai aştepte...

De asemenea, pentru că proiectul lucrărilor a fost făcut în 2006, vor rămâne în continuare fără reţele de apă şi canalizare proprietarii imobilelor construite după această dată. "Singura soluţie este ca proprietarii noilor case de pe deal să îşi plătească singuri lucrările, ceea ce a nu este foarte corect, sau să aştepte demararea altor programe de extindere a reţelelor. Oamenii au tot dreptul să protesteze la maniera că "Bine, la 50 metri, vecinului i-aţi făcut gratist, iar pe mine mă puneţi să plătesc!", dar nu avem ce face pentru că nu ne ajung fondurile", a mai spus Gavra.

Programul de extindere a reţelelor de apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială a fost demarat în anul 2006 şi vizează nu mai puţin de 113 străzi orădene. Valoarea investiţiei se ridică la 46,5 milioane euro sumă din care 12 milioane euro o reprezintă aportul Companiei de Apă Oradea.