Sub sloganul "Fă-ţi vedetă şcoala, casa, parcul, cafeneaua preferată sau orice reper emblematic al Oradiei, cu tine în prim-plan! Promovează-ţi oraşul şi pe ţine însuţi!", elevii de la secţia de jurnalism a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu îşi invită colegii de generaţie să fie "cap de afiş".

Cum pot face asta? Să dea "like" paginii de Facebook ORADEA IN MY SELFIE şi să posteze o fotografie de tip "selfie", cu ei înşişi sau alături de prieteni, dar având în fundal - obligatoriu - un loc din oraş pe care îl consideră reprezentativ. Ca alternativă, pozele pot fi trimise şi pe mail, la adresa logopaper@gmail.com, până cel târziu la 21 mai 2014.

Organizatorii concursului promit şi premii de peste 1.000 de lei, ce vor fi acordate atât pe baza voturilor publicului, cât şi a jurizării unui "complet" format din criticul de artă Ramona Novicov, preşedintele filialei Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România, Cosmin Falub, fotograful profesionist Remus Toderici, preşedintele Consiliului Elevilor al Liceului Ghibu, Andrada Iuraşcu, şi fotograful amator Andrei Ţiburcă.

Jurizarea va avea loc miercurea viitoare (21 mai), iar pentru a doua zi, la Galeria de Arte Vizuale din strada Republicii nr. 14 este programat vernisajul celor mai bune lucrări.

La concurs pot participa elevii şi studenţii cu vârste între 14 şi 21 de ani, fiecare putând candida cu cel mult două fotografii. Pentru o mai uşoară identificare, fiecare imagine trebuie să conţină în denumire numele autorului şi şcoala sau facultatea la care învaţă (de exemplu sorinpopescu.cnmihaieminescu.jpg sau alinaionescu.facultateadefilologie.jpg).

Premiile juriului vor fi acordate în funcţie de originalitatea, expresivitatea şi calitatea fotografiei, care poate fi prelucrată digital (color, alb-negru, monotone, dual tone, polarizat, raster etc.), fără a fi acceptate, însă, colaje sau suprapuneri de imagine. Premiile publicului vor fi acordate în funcţie de numărul de "Like-uri" adunate de fiecare fotografie.

Conform regulilor stabilite de organizatori, vor fi acceptate doar fotografiile de tip "selfie" în care apar clădiri din Oradea, mai mult sau mai puţin consacrate, şi nu vor fi permise cele care au caracter ofensator, abuziv, indecent, rasist.