Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală faţă de patru orădeni, trei bărbaţi şi o femeie, pentru evaziune fiscală şi producerea, respectiv distribuirea de băuturi alcoolice contrafăcute, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

„Din primele verificări a rezultat că în perioada 2009-2010 suspecţii, utilizând alcool etilic ca materie primă pentru diverse sortimente de băuturi alcoolice, au distribuit băuturile produse ilegal, fără forme legale, către mai mult de 40 de baruri şi restaurante din întreg judeţul. Totodată, s-a stabilit că în acest interval de timp au achiziţionat peste 30.000 de litri de alcool etilic, din care au produs şi comercializat mai mult de 100.000 de litri de băuturi alcoolice, în valoare totală de circa 1.000.000 de lei", a declarat Dinu.

Potrivit sursei citate, în timpul percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, poliţiştii au descoperit o instalaţie rudimentară de producere de băuturi alcoolice, precum şi aproximativ 5.000 de litri de alcool şi băuturi alcoolice, peste 200 recipiente din plastic şi sticle de diferite mărimi, 6 alcoolmetre, 6 recipiente din plastic conţinând diferite arome, peste 200 de capace din plastic şi 500 de timbre false. De asemenea, au fost ridicaţi în vederea confiscării 18.100 de euro şi 10.885 de lei, bani proveniţi din vânzarea ilegală de băuturi alcoolice.

„Concomitent cu efectuarea percheziţiilor au fost făcute verificări la mai multe societăţi comerciale din judeţul Bihor, unde se distribuiau băuturile alcoolice produse de către suspecţi, fiind confiscaţi peste 220 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă", a mai spus Alina Dinu.