Tradiționalele controale pe care inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor le-au desfășurat în perioada premergătoare sărbătorilor pascale s-au soldat nu doar cu amenzi, ci și cu închiderea unei firme din Brusturi care procesa carne.

Cele 255 acțiuni de control derulate de inspectorii sanitar-veterinari înaintea sărbătorilor de Paști, în cadrul cărora au fost examinate și 143 de probe alimentare, au avut ca scop „asigurarea siguranței alimentare prin punerea pe piață doar a alimentelor sigure și salubre, prevenirea fraudelor cu alimente, dar și garantarea sănătății animalelor prin prevenirea introducerii și răspândirii bolilor majore care afectează animalele”, a transmis DSVSA printr-un comunicat dat publicității miercuri.

Potrivit acestuia, controalele au vizat procesatori de carne și lapte, brutării, carmangerii, măcelării și comercianți de produse alimentare, precum și restaurante, cantine, unități de catering, pensiuni și hoteluri etc.

În urma controalelor, au fost aplicate în total 14 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente, în valoare totală de 161.800 lei, și au fost retrase de la comercializare în vederea distrugerii 121,57 kg carne și produse din carne, pentru comercializarea de carne neexpertizată, depozitarea și manipularea necorespunzătoare sau în condiții de igienă necorespunzătoare a alimentelor, precum și pentru defășurarea de activități fără autorizație sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor.

De asemenea, a fost emisă și o ordonanță de interzicere a activității, pentru o unitate de procesare din comuna Brusturi care activa, practic, la negru.

DSVSA Bihor nu a comunicat despre ce firmă este vorba, invocând legislația care nu-i permite acest lucru. „Reprezentanții operatorului nu au putut face dovada trasabilității (n.r. – originea cărnii) și expertizării sanitare veterinare”, a explicat BIHOREANULUI directorul DSVSA Bihor, dr. Remus Moțoc.

Potrivit acestuia, pe lângă închiderea definitivă a unității reprezentanții legali ai acestora au fost sancționați cu o amendă de 40.000 lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!