Primele anvelope, atât all-season, cât și de iarnă, produse la fabrica Nokian Tyres din Oradea, prima cu zero emisii de CO2 din lume, au plecat spre clienții din Europa Centrală și de Sud, cei care vor fi deserviți de unitatea de pe strada Ogorului din oraș, au anunțat vineri reprezentanții companiei finlandeze.

„Săptămâna aceasta marchează începutul livrării de anvelope produse în fabrica noastră din Oradea. Primul camion a plecat deja, transportând anvelopele către centrele noastre de distribuție și, ulterior, către clienții și consumatorii din Europa Centrală și de Sud. Fabrica, prima de acest tip din lume cu zero emisii de CO2, va întări capacitatea noastră de a deservi consumatorii și clienții din Europa Centrală și de Sud, precum și din alte regiuni, susținând astfel strategia noastră de creștere”, a transmis, printr-un comunicat, Paolo Pompei, Președinte și CEO al Nokian Tyres.

„Am atins acest obiectiv în mai puțin de doi ani de la demararea construcției, ceea ce este o realizare remarcabilă pentru noi și sunt extrem de mândru de echipa Nokian Tyres, care a muncit din greu pentru a face acest lucru posibil. De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor și oficialilor români care ne-au sprijinit pe parcursul acestui proces”, a adăugat acesta.

În aceeași informare, reprezentanții Nokian Tyres amintesc că au lansat recent Seasonproof 2, prima gamă de anvelope pentru autoturisme produsă în fabrica din România. Este vorba despre un tip de anvelope all-season, ce conțin până la 38% materiale regenerabile, reciclate și certificate ISCC PLUS*.

Lucrările la fabrica Nokian Tyres din România au început în mai 2023, în timp ce în iulie 2024 aici s-a produs prima anvelopă a companiei finlandeze cu tradiție.

De atunci, Nokian Tyres a primit premii ca: Premiul pentru Environmental Achievement of the Year 2025 – Contribuție adusă industriei la Premiile Internaționale pentru Tehnologia Anvelopelor pentru Inovație și Excelență; Premiul Business Review pentru Most Impactful Investment of the Year 2025 în România; Premiul pentru Sustainable Manufacturing 2025 în România – Industry Tomorrow.

Fabrica din România este a treia unitate de producție a companiei, pe lângă fabricile din Nokia, Finlanda și Dayton, Statele Unite ale Americii. „Nokian Tyres derulează o campanie de recrutare axată, în special, pe județul Bihor, pentru a atrage forță de muncă calificată. Până la acest moment, 300 de specialiști s-au alăturat deja echipei. Procesul de recrutare continuă, iar numărul total de angajați urmează să ajungă, potrivit estimărilor, la peste 500, atunci când fabrica va funcționa la capacitate maximă. Dacă sunteți interesat să vă alăturați echipei Nokian Tyres, puteți trimite aplicația dumneavoastră la www.nokiantyres.ro”, amintesc reprezentanții companiei.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru autoturisme, camioane și utilaje grele. Compania are în total circa 3.800 de angajați, iar în 2023 a avut vânzări nete de 1,3 miliarde de euro.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!