Parcul Industrial Eurobusiness I din Şoseaua Borşului s-a umplut! Cel mai mare angajator de pe noua platformă industrială, producătorul de componente pentru industria telecom şi auto, Faist Mekatronic, a luat decizia să se extindă pe încă 1,4 hectare de teren din vecinătatea actualului amplasament.

"Compania a luat decizia să investească în parcul industrial încă 10 milioane de euro. Faist Mekatronic va aduce aici două linii de producţie: o secţie de matriţerie şi o secţie de asamblare şi tuning componente de infrastructură de telecomunicaţii. Cu asta, parcul industrial s-a cam umplut", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit viceprimarului, investiţia va genera alte 150 locuri de muncă în condiţiile în care compania are deja 1.200 de angajaţi. Conform site-ul Ministerului Finanţelor, producătorul orădean a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 65,9 milioane euro, un profit net de 6 milioane euro şi un număr mediu de 868 de angajaţi.

Ca urmare a impozitelor plătite în 2014 pe salarii şi imobilele deţinute, Faist Mekatronic s-a numărat în top 10 al celor mai mari contribuabili la bugetul local.

Faist Mekatronic s-a stabilit la Oradea în 2005 pentru a îşi urma un client care şi-a deschis o unitate de producţie în Ungaria. Furnizor al giganţilor Nokia Siemens Network şi Ericsson Network pentru care produce piese turnate din aluminiu, Faist Mekatronic a dezvoltat proiecte inclusiv în industria auto pentru Mahle, Borg Warner, Hella, Ina Schaffler sau Brose.