Reţinut şi acuzat de DNA că ar fi pretins bani în numele unui executor judecătoresc, avocatul Călin Porţan a scăpat de problemele penale. Luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut soluţia pronunţată anul trecut de judecătorii Curţii de Apel Oradea, care stabiliseră că faptele ce i se impută nu există, verdictul celei mai înalte instanţe din ţară fiind unul definitiv.

Călin Porţan a fost trimis în judecată în 2014 de DNA Oradea pentru că ar fi pretins bani în numele unui executor judecătoresc pentru ca acesta din urmă să măsluiască o licitaţie. În actul de acuzare întocmit de controversatul procuror Dan Chirculescu, acum pensionat, lui Porţan i se imputau trei infracţiuni: trafic de influenţă, spălarea banilor şi evaziune fiscală.

Concret, avocatul era acuzat că ar fi pretins şi primit de la un denunţător suma de 2.500 lei, din care 500 lei în numele unui executor judecătoresc, pentru ca acesta din urmă să subevalueze un imobil şi să organizeze o licitaţie trucată pentru vânzarea acestuia.

"Pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei banilor pretinşi, inculpatul a disimulat suma respectivă într-un contract de asistenţă juridică, inserând un onorariu de 2.000 lei", se explica în comunicatul DNA Oradea acuzaţia de spălare de bani.

Totodată, lui Porţan i se imputa că, între anii 2011-2013, nu şi-ar fi înregistrat toate veniturile realizate, păgubind bugetul de stat cu 89.184 lei.

Procesul, declanşat la Curtea de Apel Oradea, s-a finalizat în 21 noiembrie anul trecut cu o decizie favorabilă pentru Porţan. Instanţa a dispus achitarea tânărului avocat de toate cele trei acuzaţii, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani stabilind că faptele nu există, în timp ce pentru evaziune fiscală a invocat că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Soluţia a fost atacată de procurorii DNA Oradea, procesul fiind reluat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde, luni, apelul anchetatorilor a fost respins ca nefondat.